Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inedit: În amfiteatrul din Salină se vor proiecta filme, vinerea seara!

Publicat in TurdaNews, sâmbătă 3 august 2013 ·

Amfiteatrul din Salina Turda va primi o nouă întrebuinţare, începând din această lună. Astfel, în măruntaiele pământului, într-o locaţie cu adevărat specială, vor fi proiectate filme premiate la diverse concursuri internaţionale.

Primul film va fi difuzat vinerea viitoare, în 9 august, de la ora 18.00. Este vorba de cuproducţia sârbo-francezo-croată "When Day Breaks", realizată în 2012. Al doilea film anunţat pentru luna august este Circleas/Cercuri, o dramă realizată în coproducţie sârbo-germano-franceză, în 2012, proiecţia fiind anunţată pentru vineri, 16 august, de la ora 18.00.

La aceste proiecţii poate avea acces orice vizitator al Salinei. PÂNĂ ÎN ZORI/ WHEN DAY BREAKS de Goran Paskaljevic – 9 August 2013-Afmfiteatru Salina Turda orele 18.00

2012, dramă, 76 min., Serbia, Franța, Croația

Un profesor de muzică recent pensionat descoperă originile sale adevărate și soarta tragică a familiei sale din perioada Holocaustului. Bătânul Misha Brankov (Mustafa Nadarevic) trăiește o viață solitară în Belrgad până în momentul în care un secret îngropat de mulți ani iese la suprafață: o cutie de metal ce conține informații misterioase despre trecutul profesorului de muzică. Va reuși oare Misha să dezlege trecutul și să termine proiectul început cu mulți ani în urmă de către tatăl său? Premii și festivaluri

Palm Sping IFF 2013 – premiul special al juriului

Vancouver IFF 2013 – în selecția oficială

Bratislava IFF 2013 – în selecția oficală

Cu: Mustafa Nadarevic, Predrag Ejdus, Meto Jovanovski

Goran Paskaljevic – regizor

Goran Paskaljevic s-a născut pe 22 aprilie 1947 la Belgrad, Serbia.

A studiat regia de film în Praga la FAMU, una din cele mai recunoscute școli de film din Europa. Este regizorul a 30 de filme documentare și 14 filme de lung metraj. Filmele lui au fost selectate de către cele mai im

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 47 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 40 minute
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°