În această săptămână Fondul Monetar Internaţional (FMI) a ajuns la o înţelegere cu guvernul României cu privire la un împrumut stand-by de 4 miliarde de euro
Conditia este ca Bucureştiul să meargă înainte cu reformele planificate în sectorul sănătăţii şi al privatizărilor. Potrivit unei analize realizate de Financial Times, desi cresterea economica este modesta, Romania are avantaje de care se poate bucura: piaţă internă mare, o bază economică diversificată şi un nivel scăzut al datoriilor.
Acest nou imprumut ar trebui să fie valabil 24 de luni şi este cel de al treilea pe care România îl primeşte de la FMI, de la încheiere acordului din 2009 pentru 20 de miliarde de euro.
“Economia României s-a izbit de tampoanele de la capătul liniei în acel an, după o perioadă de creştere puternică. Criza a expus fără nicio remuşcare slăbiciunile economice ignorate în anii de dezvoltare. Deficitul bugetar atinsese 9% din PIB în 2009, forţând guvernul să apeleze la FMI şi să adopte măsuri dure de austeritate, într-un moment în care mediul extern - şi mai ales criza zonei euro - afecta grav economia românească” noteaza Financial Times.
Noul pachet de la FMI va fi accesat doar în "circumstanţe extraordinare", a declarat premierul Victor Ponta, cum ar putea fi de exemplu o criză financiară gravă în zona euro sau una mondială. Cu toate acestea, este de aşteptat ca acordul să dea un impuls reformei şi să ajute la stabilitatea economică.
"Mediul este nesigur şi dificil, cu zona euro trecând printr-o recesiune, şi am văzut că fluxurile de capital au devenit mai volatile faţă de pieţele în curs de dezvoltare, inclusiv România", le-a declarat jurnaliştilor Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România. "Astfel că un acord preventiv cu UE şi FMI cu sediul la Washington poate ajuta România să contin