TIMIȘOARA. Deputatul PP-DD de Timiş, Adrian Diaconu, apreciază recenta întâlnire a membrilor Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor cu reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale ca fiind „una formală”.
Parlamentarul argumentează cele de mai sus spunând: Având în vedere că întâlnirea s-a desfăşurat marţi, 30 iulie, la o zi după ce premierul Victor Ponta anunţase deja încheierea unui nou acord şi că membrii comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor au fost informaţi doar la modul general cu privire la temele ce urmau să fie discutate (FMI – teme de discuţie: Perspectivele macroeconomice, obiectivele programului cu România; Comisia Europeană – teme de discuţie: Semestrul European; Recomandări specifice de ţară pentru România:
Legătura dintre programul Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional şi Semestrul European; Banca Mondială – teme de discuţie; Sprijinul oferit de Banca Mondială programelor de reformă în următoarele domenii: sănătate, protecţie socială, institutii publice), este evident formalismul acestei întâlniri prin care se mima consultarea Legislativului, instituţia în faţa căreia, dacă funcţionăm ca o democraţie reală şi nu ca una «originală», trebuia să vină Executivul să prezinte stadiul executării acordului precedent şi necesitatea încheierii unuia nou.
Cum nu avem norocul de a trăi într-o democraţie reală, am asistat la discuţii formale şi sterile despre «mândria» de a ne încadra într-un deficit bugetar de 2,3% din PIB, când ţări membre UE mult mai dezvoltate şi mai puţin afectate de criză nici nu catadicsesc să admită astfel de limitări. Ni s-a vorbit tot fără argumente despre imperativul alinierii la preţurile europene la energie, gaze, combustibili… etc, fără să auzim nimic despre decalajul enorm al puterii de cumpărare a românilor, despre supraproducţia de energie pe fon