Aşa cum precizam în articolul de săptămâna trecută, aş dori să închei acum seria articolelor dedicate derapajelor acestei - celei mai noi - "religii", cunoscută şi sub numele de "corectitudine politică". Chiar dacă, cel mai probabil, evenimentele ulterioare mă vor mai provoca şi la alte abordări, aş dori să încerc acum o evaluare, fie ea şi parţială, a evenimentelor care îşi pun deja la modul cel mai serios amprenta asupra vieţii noastre.

Asistăm, după cum este lesne de sesizat, la o ofensivă din ce în ce mai intensă a unui mod de a conduce lumea care se revendică, aparent, de la nobila intenţie de a respecta "drepturile omului". Spun "aparent", pentru că, aşa cum vom vedea, nu de drepturile omului, în genere, le pasă mai marilor lumii, ci de dreptul lor de a modela lumea aşa cum îşi doresc. Dar să nu anticipăm.

Cea mai mare problemă sau rădăcina tuturor problemelor ce se iscă de aici o reprezintă tocmai aceste "drepturi" ale omului. Deşi ele sunt inspirate mai ales de tradiţia iudeo-creştină, aceste drepturi "păcătuiesc" în primul rând prin însuşi faptul că Îl ignoră pe Dumnezeu. Se vorbeşte pe toate canalele şi din toate perspectivele posibile despre om şi despre ceea ce i se cuvine omului, dar niciunde despre Dumnezeu şi despre "drepturile" Sale. E ca şi cum, în cazul unei familii, s-ar tot vorbi despre drepturile copiilor, dar nu s-ar pomeni deloc despre drepturile părinţilor. Ce fel de educaţie primesc şi ce se poate alege de viitorul unor copii care au numai drepturi, dar nici un fel de obligaţii faţă de părinţii lor? Răspunsul nu e greu de intuit. Aşa stau lucrurile şi în cazul omului şi a "drepturilor" sale, din care este exclus Dumnezeu. (O paranteză se impune aici. Dumnezeu nu cere pentru Sine nimic, El nu doreşte să aibă vreun drept asupra omului, să-l stăpânească în vreun fel. Fiind Iubire, Domnul poate doar să ne cheme: "dacă voieşte cinev