Tribunalul Suceava a dispus ieri, prin încheiere de şedinţă, obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu o perioadă de 27 de zile pentru Loredan Solovan, de 40 de ani, din municipiul Suceava, împotriva căruia aceeaşi instanţă emitea, în lipsă, în data de 13.11.2012, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţia loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Inculpatul era dat în urmărire generală prin dispoziţia IGPR din 14.11.2012, fiind semnalat şi pe plan internaţional. La data de 25.06.2013, cel în cauză a fost depistat şi arestat în Grecia.
Reamintim că Loredan a fost extrădat din Grecia în 31.07.2013, el fiind preluat de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, escortat şi prezentat Tribunalului Suceava, care a confirmat mandatul de arestare preventivă.
Pe 1 ianuarie 2012, două tinere şi un anume Marian Boldeanu, din municipiul Suceava, au petrecut acasă la Solovan întorcătura Revelionului. Boldeanu şi Solovan erau prieteni din copilărie. Boldeanu a fost bătut a doua zi de prietenul său dintr-un motiv sau altul, a plecat în Franţa, iar, în dimineaţa zilei de 17 ianuarie, a intrat în comă şi ulterior a decedat.
Legiştii au stabilit după necropsie că moartea lui Boldeanu a survenit agresiunii care s-a petrecut la începutul anului 2012, în apartamentul lui Solovan.