Instructorul auto prins în urmă cu aproape trei luni în flagrant, după ce, susţin anchetatorii, ar fi primit de la doi dintre elevii săi câte 400 de euro, „şpaga pentru poliţistul examinator”, a fost trimis vineri în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Petru Stângheriu (51 de ani), instructor auto în Rădăuţi, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Toată povestea, se arată într-un comunicat remis ieri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a petrecut pe data de 13 aprilie a.c., la Fălticeni, chiar în ziua în care cei doi cursanţi urmau să dea proba practică a examenului de conducere pentru categoria B de autovehicule.
Instructorul, susţin procurorii, le-a spus celor doi cursanți, şi aceștia tot din Rădăuți, că dacă nu dau câte 400 de euro de fiecare, nu vor obţine permisul de conducere, întrucât poliţistul examinator se uită doar la şpagă şi nu îl interesează cât de bine ştii să conduci.
Cursanţii cu pricina au sesizat ofiţerii Anticorupţie care, sub coordonarea unui procuror, au organizat flagrantul.
Ce le spunea instructorul cursanţilor
În ziua examinării practice, care s-a desfăşurat la Fălticeni, anchetatorii au înregistrat audio-video toate mişcările instructorului şi ale celor doi cursanţi care l-au denunţat.
În maşina pe care au făcut şcoala denunţătorii, au fost interceptate mai multe discuţii între aceştia şi instructor. În drum de la Rădăuţi spre Suceava:
Instructor: „Mergem întâi la Suceava să vedem cine vine, la cine”, referindu-se la examinatorul desemnat.
Apoi unul dintre denunţători îi spune că a făcut greu rost de bani, la care Petru Stângheriu îi răspunde: „te cred, mă... da, aşa-i... nah, eu ce vină am eu? Dacă aş câştiga eu ceva... eu iau de la tine şi îi dau lui. Pe mine mă prinde, pe mine mă leagă.. el s