Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa Maria s-au aflat din nou, vineri seară, pe litoral şi au mers la restaurantul Cireşica din staţiunea Olimp, petrecându-şi seara în compania Elenei Băsescu şi a soţului acesteia, dar şi a fratelui preşedintelui şi a soţiei acestuia.
După ce vineri dimineaţă a convocat CSAT pentru discuţii privind privatizarea CFR Marfă, vineri seară şeful statului s-a reîntors la vila de protocol de la Neptun, iar în jurul orei 21.00, alături de soţie, a mers la restaurantul Cireşica, unde au petrecut până aproape de miezul nopţii.
Cei doi au fost însoţiţi de fiica cea mică, de soţul acesteia, de fratele preşedintelui, Mircea Băsescu şi de soţia acestuia. Ei au dansat de mai multe ori pe melodiile interpretate de Gheorghe Gheorghiu, iar preşedintele s-a fotografiat cu toţi cei care i-au solicitat acest lucru.
Cuplul prezidenţial a părăsit restaurantul aproape de miezul nopţii, la fel ca şi invitaţii lor, la plecare Traian Băsescu spunând că a fost o seară plăcută, agreabilă.
Sâmbătă dimineaţă, Traian Basescu va merge la Sulina, în judeţul Tulcea, unde se va întâlni cu copiii şi tinerii de etnie română care trăiesc în afara graniţelor, participanţi la Programul de tabere "ARC” 2013.
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa Maria s-au aflat din nou, vineri seară, pe litoral şi au mers la restaurantul Cireşica din staţiunea Olimp, petrecându-şi seara în compania Elenei Băsescu şi a soţului acesteia, dar şi a fratelui preşedintelui şi a soţiei acestuia.
După ce vineri dimineaţă a convocat CSAT pentru discuţii privind privatizarea CFR Marfă, vineri seară şeful statului s-a reîntors la vila de protocol de la Neptun, iar în jurul orei 21.00, alături de soţie, a mers la restaurantul Cireşica, unde au petrecut până aproape de miezul nopţii.
Cei doi au fost însoţiţi de fiica cea mică, de soţul acesteia, de fr