Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragostea bolnăvicioasă care a nenorocit un copil de cinci ani

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 3 august 2013 ·

Tribunalul Iaşi a decis ieri după-amiază să-l aresteze pentru 29 de zile pe denaturatul care a băgat în moarte cerebrală un copil de cinci ani, după ce l-a bătut cu pumnii şi picioarele u mama a fost pusă sub învinuire pentru favorizarea infractorului şi internată la Psihiatrie. Detaliile cazului, făcute ieri publice de procurori, sunt absolut terifiante şi revoltătoare.

O poveste de amor bolnăvicioasă a provocat o tragedie în sânul unei familii dezorganizate din judeţul Iaşi. Mezinul familiei, un copil de cinci ani, se află în moarte clinică pe un pat de spital, iar medicii sunt extrem de sceptici în ceea ce priveşte şansele sale de supravieţuire. Ieri, oamenii legii au luat primele măsuri împotriva celor care au făcut ca viaţa băieţelului, Andrei, să fie menţinută în prezent doar de aparate. Principalul vinovat este concubinul mamei sale, cel care la finele săptămânii trecute a lovit violent băiatul cu pumnii şi picioarele până ce acesta a intrat în stare de inconştienţă. O vină importantă în acest caz o are şi mama, cea care a tolerat comportamentul agresiv al huliganului, în ciuda faptului că şi ea era bătută frecvent de el.

„Tentativă de omor“

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au propus ieri arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Ionel Totoi, de 26 de ani. Solicitarea anchetatorilor a fost admisă de judecători, acuzaţia care i se aduce bărbatului fiind de tentativă la omor deosebit de grav. Potrivit anchetatorilor, Ionel Totoi şi Elena Ciocă (34 de ani) au locuit din luna iunie până în iulie în locuinţa părinţilor femeii, din judeţul Vaslui. Acolo, Totoi i-a bătut pe toţi membrii familiei, aşa că la finele lui iulie s-a văzut nevoit să se mute, cu tot cu iubita sa şi copiii acesteia, în comuna Bălţaţi, judeţul Iaşi. Comportamentul huliganic al lui Ionel Totoi a continuat însă şi aici, printre victimele sale

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Cătălin Predoiu, noul premier interimar al României

HotNews acum 32 minute
Cătălin Predoiu, numit, marți, premier interimar al României de către președintele interimar Ilie Bolojan, este președinte interimar al PNL din februarie 2025. A fost ministru al Justiției și apoi ministru de Interne în guvernele Tăriceanu, Boc, Orb

Salina Praid închisă din cauza unor infiltrații cu apă

Mediafax acum o ora
„În urma ploilor abundente, s-au produs infiltrații cu apă în mina de sare de la Praid”, a transmis ISU Harghita. La fața locului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu un autocamion de intervenție și o motopompă d

Rihanna e însărcinată cu al treilea copil cu A$AP Rocky. Cum a apărut îmbrăcată la Met Gala 2025, unde tema a fost dedicată modei masculine

Libertatea acum o ora
Rihanna și A$AP Rocky au dezvăluit că așteaptă al treilea copil la Met Gala 2025. Cântăreața în vârstă de 37 de ani și-a mângâiat burtica pe covorul roșu, în timp ce partenerul ei a confirmat vestea reporterilor.

Moţiunea simplă AUR-POT, împotriva ministrului de Externe Emil Hurezeanu, dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor

G4Media acum 3 ore
Moţiunea simplă depusă de 50 de deputaţi AUR şi POT, care îl vizează pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu, va fi dezbatută marţi, în plenul Camerei Deputaţilor şi votată miercuri, 7 mai. Moţiunea simplă se intitulează ”Diplomaţia românească în era

Milena Brandao, actriță și model în vârstă de 11 ani, a murit după ce a suferit 21 de stopuri cardiace

Gandul acum 59 minute
Brazilia este în doliu după moartea fulgerătoare a Milenei Brandão, o promițătoare actriță și model în vârstă de doar 11 ani, care a încetat din viață în urma a 21 de stopuri cardiace, la doar două zile după internarea în spital. Vestea tragică a fo

MedLife inaugurează, în premieră pentru Europa de Sud-Est, Centrul de Excelență în Neurochirurgia Pelvină, dedicat tratării durerii pelvine cronice

HotNews acum 53 minute
MedLife anunță lansarea primului Centru de Excelență în Neurochirurgia Pelvină din România și din Europa de Sud-Est, o inițiativă inovatoare destinată tratării durerii pelvine cronice și a afecțiunilor neurologice pelvine printr-o abordare integrată

Meteorologii anunță ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului: Zonele care intră sub cod galben

Adevarul acum 24 minute
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată în întreaga ţară, până vineri dimineaţă. Se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Marţi este cod galben în mai multe regiuni.

Banca Națională a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 – SURSE

G4Media acum o ora
Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Presiunea pe moneda naț

POLITICO: România intră în haos după demisia premierului

G4Media acum 4 ore
Dreapta dură a câştigat detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, provocând un anunţ surprinzător din partea premierului socialist Marcel Ciolacu, relatează POLITICO, citat de News.ro. Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat

Liderul conservator Friedrich Merz devine noul cancelar al Germaniei. Milionarul fără experienţă guvernamentală vine la conducerea celei mai mari ţări din UE într-o perioadă plină de provocări

News.ro acum 2 ore
Conservatorul Friedrich Merz urmează să fie învestit marţi în funcţia de cancelar al Germaniei, într-un moment critic în care economia se luptă cu cea mai lungă recesiune de după război, relaţiile cu principalul aliat în materie de securitate, State

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

11°/19°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

8°/10°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/21°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

11°/18°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

10°/13°
joi

9°/17°
vin.

5°/17°