Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Stoica: DECLARAȚII SURPRINZĂTOARE despre DECIZIA TAS

Publicat in Ziarul Ring, sâmbătă 3 august 2013 ·

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că îi pare rău că decizia TAS în cazul Rapid nu a venit săptămâna viitoare şi astfel meciul contând pentru etapa a treia a Ligii I să se fi disputat conform programării, de la ora 21.00, pe Arena Naţională.

"Ca să mă pronunţ despre decizia TAS, ar trebui să stăpânesc foarte bine problemele astea şi chiar nu am fost interesat de dosarul Rapidului sau de dosarul Concordiei. Aşteptam foarte mult jocul cu Rapid, ne pare rău că TAS nu a dat o decizie săptămâna viitoare", a spus Stoica.

Mihai Stoica a afirmat că amânarea meciului cu Concordia Chiajna a afectat foarte mult programul de pregătire al echipei. "Faptul că nu jucăm ne-a afectat foarte mult programul. Oamenii de la noi nu o pregătesc după ureche. Jucătorii au ieşit cel mai prost din toată combinaţia asta. Bine că am aflat ieri seară şi nu azi pe la prânz. Este jenant ce se întâmplă, pentru că deciziile astea cineva trebuie să şi le asume şi să plătească pentru ce s-a greşit. Nu e normal să facem înconjurul lumii cu astfel de evenimente, pentru că ce s-a întâmplat acum întrece orice limite şi nu mă aşteptam la asta", a completat Stoica.

Pe de altă parte, Mihai Stoica a precizat că fundaşul Vlad Chiricheş nu va mai fi trist în momentul în care va primi o ofertă mai avantajoasă decât cea de la Tottenham. "Cred că oricine ar fi supărat sau dezamăgit dacă ar rata un transfer, dar cred că Vlad Chiricheş va fi fericit când va primi o ofertă de la o echipă mai valoroasă decât Tottenham, când va avea o propunere de salariu mai mare şi asta se va întâmpla dacă echipa noastră se va califica în Liga Campionilor", a menţionat Stoica, care a precizat că pentru meciul cu Dinamo Tbilisi s-au vândut 25.000 de bilete.

El a subliniat că Steaua va mai trans

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 23 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 47 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 44 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 35 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 27 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°