Calea Ferată din Moldova pregăteşte un plan de modernizare, care să se bazeze pe acţiuni de reorganizare structurală şi de atragere a investiţiilor pentru înnoirea parcului rulant şi a infrastructurii. Declaraţia a fost făcută de şeful de la Transporturi, Vasile Botnari, în cadrul reuniunii prilejuite de Ziua Feroviarului.
„Reţeaua feroviară din Moldova necesită investiţii enorme, atât în înnoirea materialului rulant, a vagoanelor, a locomotivelor, cât şi a infrastructurii. Este necesară iniţierea proiectelor investiţionale de electrificare a căilor ferate, dar şi de construcţie a liniilor cu ecartament european pentru a atrage noi fluxuri de tranzit. Suntem, în acest scop, la o etapă avansată de discuţii cu mai mulţi parteneri internaţionali, cu suportul cărora planificăm să realizăm proiecte investiţionale importante în domeniu”, a declarat ministrul.
Potrivit oficialului, Întreprinderea de Stat Calea Ferată a Moldovei urmează a fi reorganizată prin structurarea activităţii sale pe trei unităţi comerciale - transportul de pasageri, transportul de mărfuri şi infrastructura feroviară. „Urmărim optimizarea cheltuielilor şi crearea de noi oportunităţi de dezvoltare. În urma acestor etape de organizare, după modelul întreprinderilor similare din multe state europene, fiecare unitate va fi responsabilă pe anumite domenii, fiind concentrată anume pe dezvoltarea acestui sector. Astfel, va fi posibilă dezvoltarea calitativă a CFM”, a adăugat Botnari.
Totodată, ministrul Vasile Botnari a subliniat că au fost demarate şi proiecte de infrastructură cu forţe proprii ale CFM, printre care - reabilitarea porţiunilor avariate de cale ferată pe segmentul Giurgiuleşti - Cahul, construcţia unei porţiuni de cale ferată cu ecartament, care va asigura conexiunea Portului Giurgiuleşti cu calea ferată din România.
Lungimea liniilor de cale ferată în exploatare pe t