Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vara maniacilor! PSIHIATRII români, îngrijorați de creșterea numărului de persoane tinere cu TULBURĂRI MANIACALE

Publicat in 7Est, sâmbătă 3 august 2013 ·

Afecţiunile psihice încep să se manifeste şi vara, nu doar primăvara şi toamna, cum se întâmpla până acum, avertizează medicii specialiştii. Ritmul de viaţă prea alert, nivelul de trai scăzut sau ameninţarea pierderii locului de muncă sunt doar câteva dintre motivele amplificării acestui fenomen. Astfel că, tot mai mulţi oameni ajung în situaţia de a avea nevoie de ajutorul unui medic psihiatru.

Dacă într-o perioadă obişnuită medicii psihiatri din Bacău tratau doar un singur caz pe săptămână, în ultimele luni, tratează şi câte trei, patru pacienți pe zi, cu tulburări maniacale. Bolnavii se prezintă la consult în diferite stadii. Fie sunt foarte triști, fie sunt veseli și au un comportament ciudat.

„Din iulie am avut foarte mulți maniacali, nu este egal cu cel al depresiilor, care este mult mai mare, dar am avut extrem de multe cazuri”, spune dr. Camelia Hriban, medic psihiatru.

Cei mai mulţi pacienţi sunt tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Specialiştii spun că problemele financiare sunt principalele cauze care duc la apariţia acestor afecţiuni.

„Observăm în această vară foarte multe efecte negative, în urma sărăciei, crizei economice, în urma pierderii locului de muncă, lipsa banilor, au mai intrat într-o criza emoțională pentru că depresia se produce pe fond psihic, emoțional”, spune sociologul Otilia Lupu.

În primele trei luni ale acestui an, la Centrul de Sănănate Mintală Bacău au fost înregistraţi aproape 50 de bolnavi psihic. Însă numărul acestora este mult mai mare, spun specialisţii. Numai în ultima lună, la Secţia de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Bacău au fost înregistrate aproape 200 de cazuri de depresie şi tulburări maniacale.

„La sfârșitul semestrului unu din 2013 erau înregistrate la Centrul de Boli Mintale Bacău un număr de 4.411 bolnavi”, afirmă Anda Dumi

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 31 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 45 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 49 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 17 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°