Iată că a trecut şi jumătate din turul 3 preliminar şi echipele noastre încă n-au nici o înfrângere, ceea ce reprezintă un parcurs realmente de excepţie. Nu de cârcotaş, ci fiindcă tare mult îmi doresc să văd cât mai multe echipe de-alea noastre intrate în competiţia adevărată, deci în grupe, am să spun totuşi că egalurile obţinute alaltăieri pe teren propriu (aiurea, că Pandurii a fost „mai în deplasare” decât Hapoel pe terenul din Cluj!) sunt mai degrabă eşecuri, punctele pierdute putând fi decisive când se va trage linia finală. Ciudat în aceste egaluri este că faţă de ceea ce preconizam în legătură cu abordarea de către ai noştri a partidelor lucrurile au stat complet diferit pe teren. Astfel, Petrolul s-a arătat superioară lui Vitesse pe toate planurile, remarcabilă fiind dominarea sub aspectul condiţiei fizice, presiunea colosală pe final a Petrolului aducându-i şi egalarea care îi redeschide perspectiva calificării. Afirm cu toată convingerea că dacă atât Petrolul cât şi Pandurii ar fi avut doar niţeluş mai mult curaj, ar fi câştigat partidele, Petrolul poate chiar la scor. La Petrolul s-a văzut clar că jucătorii sunt apăsaţi din start că au în faţă olandezi, ceea ce înseamnă, în principiu, altceva decât slovenii, lituanienii ori maltezi. Nu ştiu ce fel de pregătire psihologică se face, dacă se face, înainte de meciuri la echipele româneşti, dar petroliştilor trebuia să li se spună, simplu, două chestii: mai întâi că echipa veşnic numărul 1 din Olanda, Ajax, a fost scoasă de Steaua în primăvară, iar echipa numărul 4 din Olanda, Vitesse, nu are de ce să fie mai bună decât echipa cam de pe acelaşi loc din România. Apoi, că în Olanda încă nu se joacă oficial, deci Petrolul are şi aici avantaj. Dincolo, la Pandurii, ar fi fost şi mai uşor: trebuia spus doar că echipa aia e din Israel şi că de când a ajuns Israelul vreo mare forţă în fotbal!? Acum, că s-au lăm