“Regionalizarea, o temă diversionistă, a cărei grabă a adunat mai multe opinii împotrivă”. Aceasta este părerea fostului premier M.R. Ungureanu care consider că în lipsa unor studii de impact nu putem avea un proces echitabil de reorganizare administrativă. Acest subiect este pusă sub semnul întrebării chiar şi de parlamentarii Uniunii Social-Liberare. Cel puţin în Timişoara, există voci care spun că dacă nu va exista o procedură transparentă, „putem asista la evenimente nedorite”.
M.R. Ungureanu: “Regionalizarea se explică pe seama nevoi de a absorbi fonduri europene. Este o mare minciună”
Prezent vineri la Timişoara, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, preşedinte al partidului Forţa Civică, a discutat despre procesul de reorganizare teritorială a României, proiect la care lucrează asiduu actual guvernare. În opinia sa, tema regionalizării nu este altceva decât “o diversiune pe care Puterea o lansează pentru a acoperi subiecte dure, cum ar fi situaţia economic, social sau incapacitatea de a absorbi fonduri europene”, cât şi un subiect care, prin graba în care a fost adus în spaţiul public, nu a reuşit să stârnească decât voci împotrivă. Mai mult, Ungureanu a subliniat că maniera prin care guvernanţii explică nevoia de regionalizare este una complet eronată: “Mai nou, regionalizarea se explică pe seama nevoi de a absorbi fonduri europene. Este o mare minciună pe care niciun om nu poate să o creadă pentru că aatragerea fondurilor europene se face pe baza regiunilor deja existe în România. E o temă cu o enormă capacitate diversionistă”, a declarat fostul prim-ministru, în cadrul unei conferinţe de presă.
Pe de altă parte, acesta a adăugat că în lipsa unor studii de impact, dar şi a unor consultări extinse atât în rândul autorităţilor locale cât şi în ceea ce-i priveşte pe cetăţeni, nu putem discuta despre o reorganizare administrativ-t