Presupoziția de existență a unui timp obiectiv ca o parte, sau ca o proprietate, sau o ca o structură firească a naturii, este împărtășită de toți oamenii zilelor noastre. Cei care au nuanțări la această chestiune le au pe plan teoretic, nu în viața de zi cu zi, când apasă pe întrerupătoare, scriu proiecte, sau dau un telefon. Oamenii din Biserica de azi sunt și ei oameni ai zilelor noastre.

Argumentele filosofice și/sau teologice care susțin diferențe de fond între noțiunile de timp sunt tratate ca discuții de dragul discuțiilor, rafinamente conceptuale pentru uzul celor care nu au veleități practice, când nu sunt ignorate ca simple prostii.

Dar diferențele reale între felurile de timp ne izbesc în față într-un mod foarte practic. Ce este mai practic decât să strângi sute de milioane de euro și să construiești o catedrală a mântuirii neamului cu garanție a clădirii de minim o sută de ani și durată estimată de viață de minim câteva sute, fără renovări? Și ce este mai practic decât să renunți la viața lumească și să te grăbești să faci diverse acțiuni duhovnicești pentru că, iată, tot ce este în jurul nostru, asaltul tentațiilor, poftelor libertății și dreptului de a face orice vrem, televizate și internetizate masiv și cu reclame oriunde și oricând par a susține că ne aflăm în vremurile din urmă?

Unii oameni cu autoritate duhovnicească scriu și spun insistent că suntem în vremurile din urmă și că să ne grăbim să ne schimbăm viața, repede, la scara de timp a anilor. Alți oameni cu autoritate duhovnicească, mai înalți în ierarhie, din una și aceeași Biserică, decid să se facă investiții care au sens la o scară de timp a existenței omenirii de mii de ani de acum încolo. Noțiunile de timp cu care lucrează practic, în deciziile de zi cu zi, unii și ceilalți fie sunt diferite, fie există o incoerență organizațională majoră în Biserică. Cum de incoerență