Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volane Lamborghini de la Cavalli made in Biharia

Publicat in Bihor Online, duminică 4 august 2013 ·

Scris de Veronica Bursaşiu - Sâmbătă, la Biharia, a fost inaugurată o invetiţie de 1,5 milioane euro.

Are un nume de rezonanţă, Cavalli. Giuseppe Cavalli este prezent în România din 1996. În Italia, familia sa avea afaceri în domeniul mecanicii. Giuseppe Cavalli a ales să deruleze afacerea cu finisajul volanelor încă din 1978. În România a început să-şi construiască afacerea în spaţii închiriate în Oradea, în Episcopia. Imediat însă ce a luat contact cu primăriţa de Biharia, a fost convins că acesta este locul în care trebuie să investească. „Adevărul este că atunci când un investior deschide uşa biroului din Primărie nici nu ştim cum să ne comportăm mai frumos cu el, cum să-l convingem să rămână şi să se dezvolte la noi. Pe domnul Cavalli l-am convins cu faptul că avem forţă de muncă pregătită şi că are şi din ce alege. Oricum, domnia sa ducea fetele din comună la muncă în Episcopia și stiam că e foart mulţumit de sârguinţa lor. I-am explicat apoi ce înseamnă, din punct de vedere fiscal, zona urbană comparativ cu cea rurală. Domnul Cavalli nu a fost foarte încântat de faptul că nu avea un drum de acces spre fabrică. Am promis că îl vom face. Trebuie să facem şi noi un efort. Proiectul este gata şi e a doua oară pe SEAP”, spune şefa Primăriei Biharia Nagy Gisela.

Chiar dacă printr-o coincidenţă Giuseppe poartă acelaşi nume ca şi celebrul designer Roberto Cavalli, ceea ce îi leagă e industria luxului. Fiindcă pe lângă volanele Porsche-cel mai important client al fabricii Cavalli, Hyundai, la Biharia se fabrică şi volane Lamborghini. Producţia realizată la Biharia este exportată în Europa- mai ales în Germania, în Statele Unite, dar şi în Coreea. Pentru a fi agreat să lucrezi pentru astfel de parteneri, trebuie să fii acreditat, auditat din punct de vedere al fluxului tehnologic, dar şi al forţei de muncă. Giuseppe Cavalli spune că oameni care lucrează în fab

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 9 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 6 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Ayatollahul Ali Khamenei a ordonat o ANCHETĂ în privința exploziei din portul Bandar Abbas. Bilanțul a ajuns la 40 de morți și peste 1000 de răniți!

Gandul acum 7 ore
O explozie devastatoare, probabil provocată de substanțe chimice, a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, în portul iranian Bandar Abbas, provocând moartea a cel puțin 25 de persoane și rănirea altor peste 1000, potrivit agenției de presă Reuters. UPDATE 2:

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 6 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Ce este „Executive Branch”, clubul pentru ultrabogați creat de fiul lui Donald Trump. Intrarea costă peste 500.000 de dolari

Libertatea acum 9 ore
Donald Trump jr, investitorul Omeed Malik și alți parteneri lansează un club exclusivist, accesibil doar pe bază de invitație, cu o taxă de aderare de peste jumătate de milion de dolari, potrivit unei invitații obținute de Politico și a două surse a

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 9 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 2 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 6 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

SUA admite că întreține o strategie de „incertitudine” în impunerea taxelor vamale: „Nu îi vei spune persoanei de cealaltă parte a negocierilor unde te vei opri”

HotNews acum 9 ore
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că politica tarifară a președintelui Donald Trump urmărește să creeze o „incertitudine strategică” care să ofere un avantaj Statelor Unite, notează AFP, conform News.ro. „În teor

Vremea

București
acum

lun.

5°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

4°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°