Cunoştinţele medicale actuale permit resuscitarea oamenilor care au decedat de aproape două ore, dar medicii fie nu folosesc corect tehnicile de resuscitare, fie nu se adaptează noilor studii din domeniu.
Comitetul Naţional pentru Resuscitare (International Liaison Committee on Resuscitation – ILCOR) publică, la fiecare cinci ani, recomandări esenţiale despre tehnicile de resuscitare. Doctorul Sam Parnia, medic la Terapie Intensivă şi cercetător la Universitatea de Medicină Stony Brook din New York, susţine, într-un interviu pentru Der Spiegel, că mulţi pacienţi aflaţi în moarte clinică ar putea fi salvaţi dacă medicii ar folosi corect recomandările ILCOR. Deşi metodele şi avantajele acestora sunt cunoscute în majoritatea centrelor medicale din lume, puţini medici le aplică, pe de o parte pentru că nu înţeleg procedurile şi importanţa efectuării corespunzătoare, dar şi pentru că nu s-au adaptat progreselor medicale şi aplică cercetări din anii ‘40, ‘50 sau ‘60, spune cercetătorul.
„O parte din problemă o reprezintă faptul că toţi trăim în trecut – pacienţi, medici, asistente şi legislaţie”, explică medicul. Potrivit acestuia, studii recente demontează foarte multe dintre teoriile vechi, cea mai importantă teorie fiind despre daunele care pot apărea la nivel cerebral, la 3-5 minute după ce inima se opreşte. „Durata optimă în care se poate efectua resuscitarea este de 40 de minute, dar mulţi medici se opresc după 20 de minute deoarece consideră că fie va fi afectat creierul şi daunele sunt ireversibile, fie este inutil. Dacă tratamentul este aplicat corect, durează ore până se degradează creierul”, adaugă Sam Parnia.
Medicul susţine că de la apariţia resuscitării cardiopulmonare, în urmă cu 50 de ani, protejarea creierului de daune ireversibile a devenit un criteriu important. Astfel, cercetările au demonstrat că momentul periculos pentru creier nu
