Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă fundaţie pentru tineret apare la Cluj cu girul lui Uioreanu. Sedii fictive, reprezentanţi certaţi cu legea, scopuri îndoielnice

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 4 august 2013 ·

Un proiect de hotărâre privind participarea Consiliului Judeţean Cluj, în calitate de membru fondator, la constituirea Asociaţiei „Univers T2”, a stârnit discuţii aprinse legate de scopul şi persoanele implicate în acest plan. Proiectul a fost trimis consilierilor judeţeni cu 30 de minute înainte de şedinţă. Prima dată nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a trece, a fost pus din nou pe ordinea de zi, după care a fost retras. Fundaţia pentru Tineret Cluj şi Asociaţia Infotin Cluj au adresat Consiliului Judeţean Cluj invitaţia de a deveni membru al Asociaţiei „Univers T2”, ”, asociaţie care are ca obiectivele generale, printe altele, susţinerea şi promovarea intereselor tinerilor, dezvoltarea de parteneriate, în ţară şi străinătate, sau sprijinirea integrării ofertei de educaţie cu nevoile reale ale tineretului. Potrivit actului constitutiv al Asociaţiei „Univers T2”, reprezentantul Asociaţiei Infotin Cluj este Mircea Lucian Jecan, sediul lor fiind pe Bulevardul Eroilor nr. 2, iar reprezentantul Fundaţiei pentru Tineret Cluj este Adrian Cosmin Vinţ, cu sediul pe strada Moţilor nr. 18. Atât Jecan, cât şi Vinţ, au trecut în actele oficiale prezentate către Consiliul Judeţean sedii care nu le aparţin. Pe strada Moţilor la nr. 18 îşi are sediul Camera de Conturi Cluj, iar pe Bulevardul Eroilor nr. 2 spaţiul este ocupat de deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău. Mircea Lucian Jecan este membru PNL şi a fost comisar şef al Comisariatul pentru Societatea Civilă în 2004. Potrivit presei de la acea vreme, Jecan, alături de alţi membri ai Comisariatului pentru Societatea Civilă, s-au aflat sau se află în atenţia organelor de cercetare sau urmărire penală, pentru că se fac vinovaţi de comiterea unor infracţiuni, cum ar fi trafic de influenţă, însuşire de foloase necuvenite, dare de mită, fals şi uz de fals, declinare de calităţi oficiale false. Mai mult, Mircea Lucian Je

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Conflict violent la Spitalul „Marie Curie” din Capitală între un bărbat care își însoțea fiica și un agent de pază. De la ce a pornit scandalul

Adevarul acum 29 minute
Un conflict violent a izbucnit duminică, 6 iulie, în camera de gardă a Spitalului „Marie Curie” din Capitală, între un bărbat care își însoțea fiica și un agent de pază.

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 3 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 3 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Construirea unui spital, blocată 16 luni de trei nuci. Ministrul Rogobete anunță când vor fi gata primele spitale din PNRR

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a afirmat, la Digi24, că întârzierile în construirea spitalelor prin PNRR au fost provocate deseori de opreliști birocratice, el dând exemplul unui spital a cărui proiect a fost blocat timp de 16 luni pentru că

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°