Spuneam ca Lunca Corbului este una dintre putinele noastre comori rurale care s-a conservat admirabil (inca nu stiu cui ii apartine acest miracol!).
Nu vreau sa intru in substanta fenomenului, o fac profesionist expertii nostri antropologi, cati or mai fi ramas pasionati de taranul in stare pura…
Lunca Corbului, satele Maramuresului, nordul Bucovinei, imprejurimile Sibiului – si, dati-mi voi alte exemple, caci sigur mai rezista! -, sunt veritabili partizani ai fibrei nationale, cea din care s-au plamadit cei care duc azi valorile mai departe, alaturi de cei care le distrug nonsalant, din ignoranta sau, de ce nu!, din pura pasiune distructiva…
Calatoria mea spre inima Olteniei ma incarca de fiecare data cu simplitatea locurilor care nu mor, cu cea a oamenilor care nu cer, cu bunatatea pamantului care nu vrea decat sa fie lasat in pace.
Trec deseori pe langa Slatina, in drumul meu spre Gorjul natal, si nu reusesc inca sa inteleg ce se intampla acolo. Ceausescu a slutit imposibil fata urbei, istoria “inghetata” pe fetele cladirilor inca nu se da dusa, dar locul patimeste intr-o baltire exasperanta. Stim, banii curg dinspre combinate de aluminiu si alte cele, dar ce ramane dupa ce productia se va fi dus?
Parca Balsul, a carui intreprindere faimoasa de odinioara de Osii si Boghie s-a incapatanat ani in sir sa nu-si dea duhul odata cu innodarea afacerilor de la calea ferata, Balsul asta minion, de la sosea, straluceste mai mult decat Slatina.
Nu stiu ce-l “spoieste” mai bine decat potenta resedinta de judet olteana, dar are ceva al sau care inca imi scapa. Si de altfel nici nu conteaza ce-i. Balsul nu moare, vrea sa spuna targsorul capatanos care face trecerea catre “Cetatea Banilor”.
Prin Craiova trec de cele mai multe ori…pe langa. Adica, pe centura. Dupa ani si ani de opintiri marete, sub “n”-espe guvernari asemenea, Craiova a nas
