Constănţenii fără locuri de muncă trebuie să facă tot felul de compromisuri, cum ar fi naveta sau chiar schimbarea domiciliului, pentru a-şi găsi un loc de muncă
Doar câteva zeci de şomeri în vârstă de peste 45 de ani au reuşit să-şi găsească un loc de muncă cu ajutorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa (A.J.O.F.M.), iar alte câteva persoane au fost nevoite să-şi schimbe domiciliu sau să facă naveta pentru a câştiga un ban. Potrivit reprezentanţilor A.J.O.F.M. Constanţa, este vorba despre încadrarea acestor categorii de persoane pentru care legea acordă diferite facilităţi angajatorilor.
Absolvenţii şi vârstnicii, o problemă pentru stat?!
În primul semestru al acestui an, A.J.O.F.M. Constanţa a reuşit să încadreze în muncă, pe perioadă nedeterminată, peste 50 de şomeri cu vârstă de peste 45 de ani, deşi instituţia şi-a propus să încadreze în muncă un număr de 110 astfel de persoane. Angajatorii beneficiază timp de douăsprezece luni, în cazul angajării unor astfel de persoane, de scutirea de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii şi o sumă lunară egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.
O altă categorie pentru care statul oferă facilităţi este cea a tinerilor absolvenţi. Astfel, potrivit specialiştilor A.J.O.F.M. din Constanţa, au fost încadraţi în muncă 25 de absolvenţi din instituţii de învăţământ, prin subvenţionarea locului de muncă în prima jumătate a acestui an.
Pentru încadrarea în muncă în condiţiile unui contract de solidaritate, a tinerilor cu vârste între 16 şi 25 de ani, aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale, agenţii economici au beneficiat de anumite facilităţi. Astfel, angajatorii beneficiază pe o perioadă de maximum doi ani, până la împlinirea de către angajat a