Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"România va avea creştere economică pentru al treilea an consecutiv"

Publicat in Bursa, duminică 4 august 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Sulina, că ţara noastră va avea creştere economică în al treilea an consecutiv şi românii au toate motivele să fie optimişti, chiar dacă mai sunt şi criticile interne specifice unui popor latin.

"Dacă privim la realitatea de astăzi, indiferent ce critici vedeţi la adresa României sau cum ne criticăm noi unii pe alţii, că latini suntem, România este o ţară care de doi ani are creştere economică, de fapt anul acesta va fi al treilea consecutiv cu creştere economică. Nu foarte mare, dar a trecut printr-o perioadă foarte grea România în 2009-2010, iar acum a ieşit din această perioadă", a a afirmat domnia sa, conform Mediafax.

El a arătat că o mare problemă rămâne relansarea economic a ţărilor din zona Euro, ca Germania şi Franţa, economia românească depinzând de exporturile în aceste state.

"Suntem optimişti pentru că avem toate motivele să fim optimişti, totul e să ştim să administrăm bine şansele pe care le avem. Fie că vorbim de cele interne, România este o ţară bogată, are aur, are ţiţei, are gaze naturale, are păduri, munţi, posibilitatea să facă turism, fie banii pe care îi primim din afară pentru propria noastră dezvoltare", a spus Băsescu.

Preşedintele a mai spus că România va reuşi "cu siguranţă" să utilizeze şi fondurile nerambursabile de la UE deoarece "românul nu e atât de delăsător".

"Şi eu cred că România îşi va valorifica din plin toate şansele, chiar dacă suntem nemulţumiţi, şi vedeţi şi voi în presă, că folosim prea puţin banii nerambursabili pe care îi avem la dispoziţie. Dar cu siguranţă îi vom utiliza până la urmă pentru că nu e românul atât de delăsător încât să nu utilizeze banii pe care îi primeşte gratuit", a mai spus şeful statului.

Domnia sa nu a dorit să răspundă întrebărilor jurnaliştilor referitoare la şedinţa CSAT de vineri şi privatizarea CFR Marfă, prec

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 42 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 42 minute
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Fost șef de la Apele Române, care se autointitula „animalul politic”, trimis a treia oară în judecată de DNA

HotNews acum 3 ore
Fostului diector al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile neces

Rusia a fost exclusă din nou de la ceremoniile de comemorare a eliberării lagărului Auschwitz

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii nazist Auschwitz-Birkenau, a anunţat luni muzeul Auschwitz, argumentând că o „astfel de prezenţă ar f

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 2 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°