Homeopatia pare a câştiga, de la an la an, tot mai multe voturi de încredere. În acelaşi timp, metoda prin care combaţi boala cu aceeaşi substanţă care a produs-o, mărind capacitatea de apărare a corpului, câştigă în aceaşi măsură şi critici.
De asemenea, atât pacienţii cât şi practicieni ai medicinei clasice, alopate, îmbrăţişează scheme terapeutice homeopate din ce în ce mai des, în ultimii ani adresabilitatea spre această ramură a medicinei crescând simţitor. Numai în Iaşi, în prezent, peste 1.400 de persoane trec pragul cabinetelor care au această specialitate, în fiecare lună. Mulţi pacienţi îşi prezintă entuziasmaţi cazurile lor: afecţiuni acute ce dispar peste noapte, boli cronice care se ameliorează în mod surprinzător etc. Să fie vorba de simple coincidenţe, aşa cum spun adversarii radicali ai medicinei homeopate, sau homeopatia chiar devine un concurent demn de luat în seamă pentru medicina clasică?
Faţă în faţă cu o paletă de patologii, din ce în ce mai complexă şi mai complicată, medicina tradiţională a ajuns să nu mai poată răspunde tuturor nevoilor pacienţilor. Rezistenţa bolilor la medicaţia clasică, cea alopată, reprezintă una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă sistemul medical actual şi, căutând ieşirea din impas, s-a ajuns la metodele terapeutice complementare. Aici se încadrează şi schemele de tratament homeopat, în care sute de ieşeni îşi pun ultima speranţă. Nu mai puţin de 1.400 de persoane bat lunar la uşa specialiştilor homeopaţi din Iaşi, după ce au colindat cabinetele a zeci de medici alopaţi. Cele mai frecvente solicitări vin din partea părinţilor pentru copiii lor. Fiind conştienţi de cortegiul de efecte adverse de care preparatele farmaceutice obişnuite sunt însoţite, aceştia aleg să încerce terapia homeopată, care, spre deosebire de aceea clasică, este lipsită de toxicitate. „Vorbim în principal de pacientu