Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa auto, în uşoară revigorare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 4 august 2013 ·

Piaţa auto din judeţul Satu Mare dă primele semne de revigorare. Piaţa de maşini era ieri înţesată de oameni, vânzători, potenţiali cumpărători sau simpli curioşi. În ceea ce priveşte maşinile expuse spre vânzare, s-a putut constata că erau foarte multe cele cunumere roşii sau cu numere străine. Preţurile erau considerate acceptabile atât de potenţialii cumpărători cât şi de curioşi. Potrivit intermediarilor auto din piaţă, în ultimele săptămâni vânzările de maşini de aici au crescut cu 10-15%. Piaţa de maşini situată pe drumul dintre Satu Mare şi Amaţi a fost ieri înţesată de oameni. Pe lângă vânzători, prin piaţă se plimbau atât potenţiali cumpărători cât şi simpli curioşi. Chiar dacă au fost vânzători care au declarat că au fost persoane care au dorit să cumpere vreo maşină, s-au declarat nemulţumiţi că, cel puţin deocamdată, nu au făcut târgul. “Au fost oameni care s-au interesat de maşină. Chiar am şi negociat, însă în cele din urmă nu ne-am înţeles la preţ. Sper că azi să o pot vinde”, ne-a declarat unul dintre vânzători. Un altul, aflat în imediata apropiere, ne-a declarat că deşi se vinde mai bine decât în primele trei luni ale acestui an, totuşi vânzările nu sunt pe măsura aşteptărilor lor. “Vânzările merg încă foarte slab. Sunt mulţi care se interesează, dar renunţă. Dorinţă este, însă populaţia nu prea are bani”, ne-a declarat acesta.

Cumpărătorii îşi doresc maşini bune şi ieftine. “Caut o maşină bună şi ieftină, chiar dacă puţin mai veche. Preţurile nu sunt foarte mari, însă nu am găsit maşina potrivită. Mai scumpă este taxa auto şi transcrierea”, ne-a spus unul dintre potenţialii cumpărători. O pereche aflată în Piaţa de maşini ne-a declarat că cel puţin deocamdată caută. “Am găsit aici o maşină care ne-ar fi pe plac, însă mă mai gândesc. Are volan pe dreapta şi asta ne deranjează”, ne-au declarat cei doi. Demn de remarcat că ieri în Piaţa de maşin

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 42 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum o ora
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°