China a interzis importurile de lapte praf din Noua Zeelandă, după ce a fost descoperită prezenţa bacteriei care cauzează botulism în mai multe loturi.
Producătorul Fonterra a anunţat că a vândut o cantitate importantă de proteină din lapte contaminată cu bacteria care poate produce botulism la 8 clienţi din Australia, China, Malaezia, Vietnam, Thailanda şi Arabia Saudită. Proteina din lapte urma să fie folosită la obţinerea mai multor produse lactate, inclusiv a laptelui praf folosit în alimentaţia bebeluşilor. Pe lista clienţilor Fonterra se numără 3 dintre cei mai mari jucători de pe piaţa lactatelor din China.
Ca urmare a acestui anunţ, China a decis să interzică toate importurile de lapte praf din Noua Zeelenadă. Anul trecut, importurile de acest tip s-au cifrat la 1,9 miliarde de dolari.
"Autorităţile din China au procedat corect, din punctul meu de vedere, stopând importurile de produse din Noua Zeelandă şi Australia care conţin proteină din lapte din Noua Zeelandă", a declarat ministrul neozeelandez al Comerţului, Tim Groser, citat de televiziunea locală.
Autorităţile chineze nu au făcut declaraţii pe marginea deciziei.
Botulismul infantil este cauzat de bacteria Clostridium botulinum. Din momentul în care sugarul ingerează sporii acestei bacterii, aceasta se dezvoltă și produce o otravă în organism, care acționează la nivelul creierului, unde blochează mesajele transmise membrelor pentru efectuarea mișcărilor.
În 2008, unii dintre cei mai mari producători de lapte praf din China au fost implicaţi într-un scandal enorm, după ce s-au descoperit urme de melamină în laptele destinat bebeluşilor. Cel puţin 6 copii au murit după ce au consumat lapte praf contaminat la acea vreme.