Zilnic, grupuri de romi din Balş îşi petrec ore-n şir sub cele două poduri de peste Olteţ. Cu mic, cu mare, dar şi cu caii după ei, aceştia atrag atenţia trecătorilor cu gălăgia pe care o produc.
Acesta este singurul loc unde romii mai pot merge la scăldat în Balş, după ce Balta Gării a intrat într-un proces de modernizare, iar piscinele private din zonă şi-au rezervat dreptul de a selecta clienţii şi nu le permit să folosească serviciile lor din cauză că sunt mult prea murdari.
Deşi au posibilitatea de a alege orice loc în care să se îmbăieze, romii aleg să o facă în văzul tuturor. Aceştia combat aceste zile toride de vară aşa cum fac an de an. Odată cu îmbăierea, romii nu stau degeaba şi caută şi ceva metale pe fundul apei.
„Aici stăm toată ziua, că pe căldurile acestea nu avem ce să facem. Pământul e tare să săpăm după fier şi în apă merge mai bine. Venim cu toată familia, pentru că aşa suntem noi, ţiganii, uniţi. Dacă iese şi nişte fier, nu zicem nu, că trebuie să trăim şi noi”, a spus unul dintre romii aflaţi la scăldat.
De remarcat este că aceştia şi-au achiziţionat detectoare de metal pentru a-şi „extinde” afacerea.
„Am cumpărat coarnele din ăstea că noi din asta ne câştigăm existenţa, iar fierul se ascunde unde nici nu îţi imaginezi. Nu l-am luat la baltă că să nu se fărâme dacă-l udăm”, a spus alt rom.