Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culoarea muzicii: participare numeroasă la recitalurile din Grădina Botanică FOTO / VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 4 august 2013 ·

Numeroşi clujeni au participat sâmbătă seară la reprezentaţiile muzicale desfăşurate în incinta Grădinii Botanice, în cadrul festivalului "Colours of Cluj".

Foarte multe persoane au luat drumul Grădinii Botanice pentru a asista la reprezentaţii muzicale inedite, într-un spaţiu foarte puţin folosit până acum pentru astfel de evenimente.

Aşezaţi pe iarbă, respectiv pe scaune, cele câteva sute de oameni prezenţi - este posibil ca numărul lor să depăşească 1.500 - şi-au delectat auzul cu piese de S. Rachmaninov, A. Dvorak şi Astor Piazzolla, interpretate de Mira Gavriş (pian), Radu Dunca (vioară), Vilhelem András (violoncel). Ulterior cei trei au asigurat acompaniamentul pentru Iulia Merca. Mezzosoprana Operei Naţionale Române din Cluj a interpretat arii celebre de operă, ale compozitorilor F. Schubert, J. Offenbach, T. Brediceanu, G.F. Handel, W.A. Mozart şi L. Delibes. În două dintre fragmentele interpretate artista a cântat împreună cu soprana Simona Băltog.

În intervalul dintre interpretările muzicale Iulia Merca a recitat versurile unor melodii cunoscute ale formaţiei Semnal M, scrise de regretatul Iuliu Merca, tatăl ei şi István Boldijar. Cei prezenţi au avut ocazia de a reasculta texte pe care foarte mulţi le păstrează în memorie, ale unor melodii precum "La fereastra ta", "Spune-mi cine eşti", "M-a vrăjit o stea" sau "Vara amintirilor". Într-unul din momente artista a fost vădit emoţionată stăpânindu-şi cu greu lacrimile.

Solista a oferit şi un moment inedit, în acelaşi timp amuzant, interpretând alternativ atât rolul feminin cât şi cel masculin dintr-un duet celebru.

Evenimentele de sâmbătă din Grădina Botanică s-au încheiat cu piesa de teatru-dans „This is my body. Come into my mind", în regia Alexandrei Felseghi, prezentată de compania independentă clujeană Create.Act.Enjoy.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 6 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 5 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 6 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 5 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 6 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 14 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 10 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 7 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 5 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-6°
joi

-6°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°