În zilele noastre, actele oficiale sunt declarate dispărute de posesorii lor, în timp ce le dosesc în buzunarul din spatele pantalonilor (ca să se aşeze pe ele „să nu zboare”). În aceeaşi ordine de bătaie, cercetările pentru depistarea respectivelor acte nu le mai fac detectivii şi nici măcar arheologii sau arhivarii, ci tot politicienii. Se minte ca la Ploieşti – să mă ierte ploieştenii, aşa e vorba! - şi se joacă dramolete de râsul lumii.

Situaţia este totuşi gravă, fiindcă pare endemică. Ea vine dintr-un anume trecut, precomunist, din vremea când marii lideri ai opoziţiei politice din guvernarea longevivă a lui Carol I făceau tapaj mare cum vor trata ei de ferm chestiunea românilor transilvăneni, supuşi ai Imperiului Bicefal, pentru ca, odată ajunşi la guvernare, să vezi drăcie, uitarea, amnezia, scleroza să îi cuprindă integral în materie. Desluşirea bizarei situaţii a survenit după decesul marelui rege şi după sfârşitul primului război mondial, o dată cu care s-a dus pe pustie şi Imperiul Habsburgilor. Cineva a găsit printr-un seif oficial o bucată de hârtie. Era tratatul de aderare al României la Tripla Alianţă, adeziunea micului nostru regat la politica Puterilor Centrale. În virtutea acestui prestigios petic de hârtie, la numirea fiecărui şef de guvern maiestatea sa Carol condiţiona respectiva calitate a celui ales de „îngroparea” totală a chestiunii transilvane care ar fi adus atingere aliatului puternic din vestul ţării.

Au trecut de atunci decenii, ba chiar aproape un secol. S-au schimbat în esenţă lucrurile? Hm, greu de demonstrat. Lumea vorbeşte că s-ar fi rătăcit însuşi originalul actului unirii de la Alba Iulia, din 1918. Alţii pretind că însuşi capul voievodal al unificatorului de la 1600, adăpostit într-o raclă de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte, ar fi o ficţiune, praf şi pulbere. Mister total!

Ne aminteşte însă de aceast