Potrivit reglementărilor europene, legumicultorii care se confruntă cu fenomenul de supraproducţie şi scădere drastică a preţului la legumele respective pot solicita despăgubiri, cu condiţia să fie membri ai unei organizaţii de producători acreditată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR). Anul aceasta, o singură organizaţie a solicitat un astfel de sprijin financiar, şi anume, Hortifruct care, la jumătatea lunii iulie a anunţat retragerea de pe piaţă a 1000 de tone de castraveţi.
Organizaţiile de producători din sectorul fructe şi legume, recunoscute de MADR, pot implementa prin programele operaţionale aprobate, măsuri de prevenire şi gestionare a crizelor, alături de alte măsuri de investiţii, promovare sau dezvoltare.
“Prevenirea și gestionarea crizelor se concentrează pe evitarea și/sau soluționarea crizelor de pe piețele de fructe și legume, acoperind în acest context: (a) retragerea de pe piață; (b) recoltarea în stare necoaptă sau nerecoltarea fructelor și a legumelor; (c) promovarea și comunicarea;(d) măsuri de formare; (e) asigurarea recoltelor; (f) sprijin pentru costurile administrative antrenate de înființarea fondurilor mutuale”- precizează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, la solicitarea redacţiei.
Măsura de retragere de pe piaţă constă în diminuarea cantităţilor oferite spre vânzare, pentru prevenirea apariţiei crizelor sau pentru soluţionarea unei situaţii de criză, astfel încât preţul de vânzare al produselor să asigure stabilitatea financiară a producătorilor.
Ce se întâmpă cu produsele retrase de pe piaţă
Potrivit precizărilor APIA, produsele retrase de pe piaţă pot fi distribuite gratuit organizațiilor și fundațiilor de caritate, pentru a fi utilizate în cadrul activităților de sprijinire a persoanelor al căror drept la asistență publică este recunoscut sau către