Pentru a câştiga o probă de bull-riding, un călăreţ trebuie să reziste încălecat pe un taur cel puţin 8 secunde.
Deşi pare scurt, acest interval de timp este considerat la nivel mondial cel mai periculos din toate sporturile, deoarece cowboy-ul trebuie să facă faţă unui animal puternic, violent şi neîmblânzit, care se zbate crunt pentru a-şi arunca greutatea de pe spate. Iar după ce o vede căzută, taurul mai vrea şi să-şi ia victima în coarne...
"Îmblânzirea" taurilor
Pentru prima oară în România, staţiunea Băile Felix va găzdui o competiţie internaţională de rodeo pe tauri. Sportul îşi are originile în abilităţile pe care vaqueros, adică bărbaţii care mânau şi îngrijeau turmele în America Latină, le posedau în îmblânzirea animalelor. Prezentarea acestor talente a fost ridicată la rangul de spectacol la începutul anilor 1900, în Statele Unite, de către cowboy, iar de atunci sportul s-a extins şi în Canada şi Europa.
Un rodeo poate să aibă mai multe probe, de la prinderea cu lasoul a unui viţel ori călărirea unui cal neîmblânzit, până la încercarea de a pune la pământ un tăuraş ţinându-l de coarne ori proba de călărire a unui taur fioros. Etapa Campionatului European de Rodeo care va avea loc în 10-11 august la Călăria "Il Cavallino" va consta tocmai în ultima probă, considerată şi cea mai periculoasă. Evenimentul este organizat de firma Eder Events, deţinută de orădeanul Vasile Eder, sub patronajul federaţiei de specialitate din Ungaria. "În România acest sport nu este practicat, dar am vrut să aduc măcar o etapă a acestui eveniment deosebit care îmbină sportul cu spectacolul", spune organizatorul.
Cu bestia-n arenă
La manejul din Băile Felix va fi amenajată o arenă securizată care va avea şi tribune. Aproximativ 15 concurenţi - căci lista nu este finală încă - din Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia şi chiar SUA vor urca pe tauri de