Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a criticat, de la Timişoara atât reprezentanţii Opoziţiei pentru că nu merg în teritoriu să afle problemele cetăţenilor, dar şi Puterea pentru că „duce România în prăpastie”.
„Trăim într-o ţară în care o parte a Opoziţiei şi-a luat vacanţă, aidoma Guvernului”
Aceasta este constatarea fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, preşedinte al partidului Forţa Civică, care face apel către reprezentanţii Opoziţiei să fie tot mai prezenţi în teritoriu pentru a da seamă în faţă electoratului pentru ceea ce au făcut până acum: „Regret faptul că, dintre personalităţile Opoziţiei, nu găseşte nimeni timp şi entuziasm pentru a merge printre oameni, cu excepţia câtorva persoane. Din păcate, aceştia şi-au luat vacanţă aidoma Guvernului, fie aşteaptă un miracol”, a declarat Ungureanu, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, la Timişoara. Pe de altă parte, acesta a precizat că, din discuţiile pe care le-a avut cu alegătorii, oamenii şi-au pierdut speranţa că mai poate exista o alternativă la clasa politică de astăzi. Mai mult, cetăţenii constată la rândul loc, că lucrurile merg din ce în ce mai prost, punctează preşedintele F.C.: „Nu am întâlnit cetăţean care să nu-mi fi reclamat lipsa locurilor de muncă, absenţa şansei pentru cine are curajul să pornească o afacere. Am întâlnit părinţi supăraţi pe seama faptului că proprii copii ameninţă să plece definitiv din ţară. Am întâlnit agricultori care reclamă o mie de probleme, de la evaziunea fiscală şi concurenţa neloială în materia comercializării produselor agricole şi până la lipsa de atenţie guvernamentală faţă de micii producători”.
Starea economiei, la fel ca acum 23 de ani
Pe de altă parte, fostul premier spune că pentru situaţia actuală este vinovată întreaga clasă politică, ce nu a fost în stare, în 23 de ani să construiască un „proiect de ţară