În urma consultărilor cu Ministerul Economiei, designerii au cerut şi includerea în „Clasificarea Ocupaţiilor din România“ a peste 200 de profesii din domeniul publicitar şi a specializării „design“.
În cadrul discuţiilor purtate cu oficiali ai Ministerului Economiei pe tema reindustrializării, designerii, ca parte a reprezentanţilor industriei creative, au cerut înfiinţarea unui Consiliu Naţional de Creativitate, format din specialişti din toate domeniile, care să elaboreze o strategie naţională privind design-ul românesc, a anunţat Ministerul Economiei.
„Potrivit propunerii, strategia ar trebui să vizeze domenii cum ar fi design de obiect, design vestimentar etc. şi să se refere la standarde profesionale de acreditare a firmelor şi profesioniştilor din design, astfel încât această activitate să îşi îndeplinească rolul de a genera valoare adăugată în sectoare importante ale industriei. În plus, premiile anuale pentru design sunt văzute ca un instrument pentru a stimula performanţa în acest domeniu“, a comunicat instituţia. Designerii au cerut, de asemenea, şi înfiinţarea unui forum consultativ, care să reunească designeri profesionişti, profesori de design din sistemul universitar şi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi patronale, precum şi acordarea unor facilităţi fiscale pentru revigorarea meşteşugurilor tradiţionale, scutirea de plata impozitului pe profit pentru întreprinderile care reinvestesc în inovaţie şi design şi pentru dreptul de autor, programe de finanţare din fonduri UE pentru firme din sectorul creativ, precum şi includerea în COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România) a peste 200 de profesii din domeniul publicitar şi a specializării „design“.
Nu există învăţământ mediu şi superior specializat
Reprezentanţii industriei creative au cerut autorităţilor să ia măsuri pentru pregătirea profesională în domeniul tipărituri