* victima, în stare de şoc, a fost transportată la UPU, apoi la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie * suspectul, un bărbat de 37 de ani, din aceeaşi localitate, a declarat că fata ar fi acceptat să facă sex de bunăvoie
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, inspector principal Jenel Şogor, sâmbătă, 3 august 2013, în jurul orei 16.00, mama unei fete în vârstă de 17 ani, Loredana F., din comuna Tichileşti, a reclamat la poliţie că aceasta ar fi fost violată de un consătean mai în vârstă cu 20 de ani decât ea.
Presupusul violator, Vasile I., în vârstă de 37 de ani, din aceeaşi localitate, neagă săvârşirea infracţiunii. "Poliţia a efectuat cercetări şi a stabilit că victima se aflase în acea zi la domiciliul suspectului pentru pentru a-l ajuta la treburile gospodăreşti. Victima a declarat că, la un moment dat, a fost lovită cu palma şi că a fost obligată să întreţină relaţii sexuale normale. Suspectul recunoaşte că a întreţinut relaţii sexuale, precizând că acestea s-au consumat cu acordul minorei", ne-a precizat sursa citată.
În prezent, oamenii legii continuă cercetările pentru infracţiunea de viol, urmând ca victima să fie examinată din punct de vedere medico-legal.
Surse din cadrul SAJ Brăila precizează că sâmbătă, la ora 18.50, ambulanţa a fost solicitată să acorde primul ajutor tinerei de 17 ani, din comuna Tichileşti care, potrivit propriilor declaraţii, ar fi fost violată de un bărbat din localitate. Asistentul de pe ambulanţă i-a acordat fetei primul ajutor, după care victima, în stare de şoc, a fost transportată la UPU Brăila şi de aici la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie, cu posibile leziuni în zona organelor genitale.
Ancheta se află în plină desfăşurare.
* victima, în stare de şoc, a fost transportată la UPU, apoi la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie * suspectul, un bărbat de 37