Cu exact doi ani în urmă, pe 4 august 2011, Traian Băsescu declara că, după încheierea mandatului său, românii ar putea dori ca viitorul preşedinte să fie un ”intelectual cu viziune", "un om cu o greutate culturala considerabila". Prin prisma a ceea experimentează chiar el astăzi, Traian Băsescu ar trebui să îşi schimbe părerea, dacă nu a făcut-o deja, despre profilul succesorului său.

Nu ar fi rău deloc ca acesta să fie şi un ”intelectual cu viziune", "un om cu o greutate culturala considerabilă”, dar după cum arată contextul politic actual şi cel previzibil de anul viitor, următorul preşedinte ar trebui să fie în primul rând un om curajos, care nu se teme de de războaie lungi, de uzură, care nu este dispus la compromisuri care să-i golească de sens misiunea şi care să aibe nu doar abilitatea de a face instituţiile de bază ale statului să lucreze pentru un scop comun, în interesul ţării dar şi libertatea de a le ţine în frâu atunci când încearcă să abuzeze de putere, chiar cu riscul unei suspendări din funcţie.

Adică să aibă toate calităţile sale majore, dar nu şi defectele care i-au subminat performanţa: autoritarimsul, neputinţa de a lucra într-o echipă (în sensul antreprenorial, modern, al cuvântului, nu în cel cazon) şi de a crea una, legăturile strânse, venite din trecut, cu complexul economic creat de ofiţerii acoperiţi, lipsa de viziune şi de program pentru a face din România nu doar o ţară bogată şi puternică ci şi o autentică societate deschisă.

Destul de probabil, Traian Băsescu nu anticipa când a creionat profilul viitorului preşedinte ce avea să se întâmple câteva luni mai târziu, în ianuarie şi februarie 2012 şi cu atât mai puţin că alegerile parlamentare de anul trecut vor aduce la putere o majoritate parlamentară dominantă şi ostilă.

Ideea unui preşedinte intelectual şi erudit părea să rezoneze în acel moment mai degrabă