Rata lunară la un credit de 160.000 de lei acordat pe o perioadă de 30 de ani ar creşte de la 1.065 lei la 1.145 de lei, în timp ce costul total al finanţării ar urca cu aproximativ 30.000 de lei, până la 402.000 de lei. Practic, clientul plăteşte înapoi de peste 2,5 ori mai mulţi bani decât a împrumutat.
Creditele ipotecare Prima casă, care se vor acorda doar în lei potrivit ultimelor modificări ale regulilor privind derularea programului guvernamental, s-ar putea scumpi în medie cu 8%, în condiţiile în care noua formă a legii permite băncilor să încaseze şi comisioane de analiză sau administrare peste marja de dobândă de 2,5%, arată calculele efectuate de ZF.
Este posibil ca unele bănci să introducă comisioane noi la creditele Prima casă, în condiţiile în care unii bancheri s-au plâns în trecut că marja la creditele ipotecare vândute cu garanţia statului nu le asigură profitabilitatea. Impactul eventualelor comisioane noi ar putea fi digerat însă prin scăderea costului finanţării pe piaţa interbancară. Indicatorul Robor la 3 luni este în prezent la 4,5% pe an, cu mai mult de un punct procentual sub nivelul de la începutul anului, şi există aşteptări ca dobânda să scadă în continuare pe fondul ciclului de relaxare a politicii monetare început recent de BNR.
Creditele în lei sunt oricum mai scumpe decât cele în euro, în prezent rata la un ipotecar în moneda locală fiind cu circa 30% mai mare. Rata la un credit de 160.000 de lei pe 30 de ani variază între 1.000 de lei şi 1.100 de lei, în timp ce rata la un credit în euro cu o valoare similară porneşte de la 770 de lei.
Rata lunară la un credit de 160.000 de lei acordat pe o perioadă de 30 de ani ar creşte de la 1.065 lei la 1.145 de lei, în timp ce costul total al finanţării ar urca cu aproximativ 30.000 de lei, până la 402.000 de lei. Practic, clientul plăteşte î