Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ameninţări cu cuţitul in centrul Mediaşului

Publicat in Tribuna, luni 5 august 2013 ·

de Vasile ANTIPA

vasileantipa@tribuna.ro

04 august 2013 22:27

2 vizualizari

A-A+ Un bărbat, supărat că nu mai este servit cu băutură, s-a enervat la culme, a scos un cuţit şi a început să ameninţe angajaţii barului şi oamenii aflaţi în local. Vineri seara, în jurul orei 22.30, un echipaj de ordine şi siguranţă publică al Jandarmeriei Mediaş, a fost solicitat să intervină pentru aplanarea unui conflict într-un local din zona centrală a municipiul Mediaş. "Tânărul în vârstă de 29 de ani din Mârşa a încercat să achiziţioneze tutun şi alcool din local însă patronul acestuia a refuzat să îl servească deoarece prezenta tulburări de orientare tempo-spaţială şi avea un limbaj incoerent. Deţinătorul localului a bănuit că această persoană se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a încercat să îl determine să părăsească localul. Din cauză că tânărul a scos un cuţit şi a ameninţat personalul localului, aceştia au apelat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Echipajul de Jandarmerie care a fost direcţionat să intervină în acest caz, l-a căutat după semnalmente pe bărbatul indicat şi în scurt timp jandarmii l-au identificat în apropierea localului, fiind într-o stare tensionată şi având un comportament agresiv faţă de alte persoane. Jandarmii au efectuat un control corporal preventiv asupra acestuia şi au găsit un cuţit cu lama de 12 centimetri. După ce l-au determinat să se liniştească, a fost încătuşat şi condus la sediul Secţiei de Jandarmi Mediaş. Pe numele bărbatului jandarmii au întocmit actele de constatare, persoana fiind susceptibilă de săvârşirea faptei de „port fără drept de armă albă în locuri sau împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanei…”, prevăzută de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială şi sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 2 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 5 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 2 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 5 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 10 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 19 și 21 aprilie, la începutul

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 6 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 13 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°