Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diaconu, deputat PSD: "Baconschi şi Mişcarea Populară grijulii cu propriile buzunare"

Publicat in Bursa, duminică 4 august 2013 ·

Teodor Baconschi şi Mişcarea Populară sunt primii apărători ai finanţărilor din Ungaria pentru Laszlo Tokes, împotrivindu-se modificării legii partidelor politice în sensul interzicerii infuziei de bani din afara ţării pentru activităţi politice în România prin intermediul ONG-urilor şi fundaţiilor, susţine Bogdan Diaconu, deputat PSD, conform unui comunicat de presă.

Deputatul precizează că "oponenţii săi sunt însă grijulii şi cu propriile buzunare", finanţate din afara ţării.

"Teodor Baconschi, mai nou vicepreşedinte al partidului Mişcarea Populară, nu apără aşadar numai banii veniţi din Ungaria pentru Tokes, ci şi banii care au intrat în buzunarul său ca angajat al Fundaţiei Creştin-Dermocrate. Fostul ministru de Externe a beneficiat chiar el de finanţări prin fundaţiile < < Hanns Seidel > > şi < < Konrad Adenauer > > la Fundaţia Creştin-Democrată înfiinţată tot de el, unde s-a angajat pe un salariu de 2.000 de euro plătit din donaţiile generoase din Germania. După cum se poate vedea şi din atacul la propunerea mea, activitatea domnului Baconschi nu are nimic de a face cu civismul, chiar dacă nu a reuşit să intre în Parlament, ci cu politica. Aşadar, finanţarea externă pe care a primit-o domnul Baconschi prin intermediul Fundaţiei Creştin-Democrate şi din care şi-a susţinut activitatea politică nu reprezintă o < < verigă a unor reţele civice şi profesionale de nivel european > >, cum declară fostul ministru, ci pur şi simplu o finanţare externă orientată politic sută la sută", a declarat Bogdan Diaconu.

Deputatul PSD a adăugat: "Între timp, foştii pedelişti şi-au creat un nou organism, Fundaţia Mişcarea Populară, numai bună de adus bani din afara ţării, şi de aceea Partidul Mişcarea Populară, braţul politic al fundaţiei, vrea să oprească modificarea legii. Propunerea mea legislativă vizează exact acest gen de încrengătură între fundaţii şi mişcăr

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Cupa Mondială din 2030 va fi „cea mai specială”, consideră Cristiano Ronaldo

News.ro acum 8 ore
Cristiano Ronaldo s-a numărat printre primii care au sărbătorit după ce Portugalia şi alte cinci ţări au fost anunţate oficial miercuri ca gazde ale Cupei Mondiale masculine din 2030, jucătorul afirmând că acest turneu va fi „cel mai special” de pân

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°