Ionuţ Popa (60 de ani), fostul antrenor al lui Adi Cristea (29 de ani) la Poli Iaşi, spune că actualul stelist e singurul fotbalist care poate da o pasă ofensivă, dar şi că îi plac fetele.
Libertatea: Îl cunoaşteţi bine pe Adrian Cristea. Cum apreciaţi transferul lui la Steaua?
Ionuţ Popa: Dacă va da peste cineva care să-i pună în valoare calităţile, el va confirma. Vă spun că Gigi Becali nu s-a înşelat când a insistat pentru el. Cristea este singurul din fotbalul nostru care ştie să dea o pasă ofensivă. Mai mult, la el, loviturile libere sunt perfecte.
Totuşi, la 29 de ani, n-a reuşit nimic notabil în fotbal, nu face faza defensivă şi are două viteze: încet şi pe loc!
Domnule, în fotbal, unii cară pianul, iar alţii cântă la el. Cristea face parte din categoria celor care cântă la el! Iar Cristea a fost chemat şi pe la naţională, chiar aşa slab să fie?
Cristea spunea, pe când era la Dinamo, că nu pune fotbalul pe primul plan…
Şi Gascoigne a pus viaţa înaintea fotbalului, dar a făcut nişte meciuri fabuloase la Lazio. Ca stil de joc, pe Cristea l-aş compara cu Gascoigne. Spre deosebire de englez, Cristea nu bea. În schimb, lui îi plac fetele. Criticat pentru că era «prea femeie»
Îi plac atât de mult, încât este, de fapt, un personaj monden…
Ce vreţi? E simpatic, e dotat, îl caută fetele! Când era la Iaşi împreună cu Liliana, nepoata prinţului Sturza, era liniştit. L-am revăzut pe Cristea anul trecut, la lansarea unui mall în Iaşi. Era cu Biana Drăguşanu, pe care o ştiu de când era puştoaică, fiindcă este fiica lui Gimi, maseurul de la Jiul, echipă pe care eu am antrenat-o. I-am spus atunci că nu-mi place că nu dă totul pe teren.
Ca antrenor, i-aţi sacrifica pe tinerii Chipciu, Stanciu şi pe Iancu, pentru a-l folosi pe Cristea, la 29 de ani?
Stanciu şi Iancu n-au constanţă în joc. Nu-i comparaţi, deocamdată, cu Cristea.