„Băi, nu vă mai purtaţi ca nişte obsedaţi!” pare să fie replica favorită a “echidistanţilor” din urbe, care nici nu iubesc pietonalul Ştefan, nici nu-l urăsc, nici nu-l iubesc făţiş pe starostele urbei, dar nici nu-l venerează, nici nu sunt total mulţumiţi de organizarea şantierelor, dar nici nu-şi imaginează că ar putea avea vreo reacţie… E preferată atitudinea “de mijloc”, precum aceea a intelectualilor care semnează celebrele liste de susţinere către staroste din patru în patru ani într-un cotidian local cunoscut. Şi ei preferă “centrul”, mai ales să-i dea “Cezarului ce-i al Cezarului”, de când lumea. “Nu te pui tu acuma cu ăştia”.
Respectivii intelectuali nici nu se aleg cu mare lucru, cel mult subvenţia pentru supravieţuire, dar măcar nici nu şi-l supără făţiş pe “şefu”. Ce rost ar avea? Doar nu-s obsedaţi. Sunt intelectuali “de mijloc”.
Cum teii de la drujbă nu se mai întorc, la fel nici deşertul din centrul oraşului nu va mai deveni vreo oază de verdeaţă în viitorul apropiat, personal militând aici şi acum pentru dezvoltarea turismului cu cămile. Nu vă fie frică de murdăria colaterală, există deja un sistem patentat pentru bălegarul rezultat. Occidentul a găsit soluţii în cazul turismului cu trăsura trasă de cai, putem importa şi noi modelul.
Trecând ceva vreme de la episodul denumit “teicid” (personal, nu mi se pare o mare invenţie lingvistică), putem să vorbim cu detaşare despre câteva lucruri care, la rându-le, nu mai pot fi întoase de la groapă.
În primul rând, criza de imagine prin care a trecut starostele urbei se datorează aproape exclusiv ieşirilor intempestive ale starostelui adjunct, care, prin declaraţiile sale ungea în fiecare zi toboganul pe care aluneca subiectul. Abia când adjunctul nu a mai fost lăsat liber să-şi exprime părerile de urbanist vizionar s-a mai stins subiectul.
Apoi, de toată lauda a fost atitudinea O
