Voit sau nevoit, trecem adeseori prin viața asta efemeră, ca un fir de nisip în bătaia vântului, încercând a ne deschide aripile, într-o încercare nebună de a zbura necontenit, întru măreția cerului…

Nu știm cât e hazard, nu știm care este la un moment dat hotarul dintre vis și realitate… Se întâmplă uneori, să găsești o prea frumoasă floare în deșertul gri cotidian și să treci nepăsător pe lângă ea, să nu-i dai atenția cuvenită, căci grijile gheboase, urâtul, meschinul, hainul, te copleșesc, te îndepărtează, te transfigurează…

Persistența nesiguranței și instabilitatea unei vieți pe care o construim după chipul și asemănarea noastră și nu a bunului Dumnezeu, ucid speranțele și ascut simțurile brutale, sălbatice ale omului, astfel încât, întunericul ne pătrunde spiritul, răul începe să triumfe, să persifleze binele, să prospere, să învăluie lumea…

Minciuna, șarlatania, indiferența fața de aproapele – ca exponente ale răului pe de o parte, și adevărul – ca binele suprem, absolut, pe de altă parte, sunt două concepte, stări, atitudini, ce trebuie disecate până a demonstra părțile putrede ale organismului și spiritului uman, ale societății în ansamblul ei. Și de a le vindeca. Acolo unde se mai poate vindeca ceva…

De cele mai multe ori, oamenii ocolesc sau chiar ignoră binele, adevărul, deoarece convingerile morale nu au suficientă vigoare, sau din lașitate, din frică sau comoditate, motive pentru care nu îndrăznesc să iasă în față, să dea piept cu forțele malefice din ce în ce mai triumfătoare. Pentru foarte mulți, atunci când binele îi dezavantajează, îl califică drept rău, fiindcă, de fapt, nu judecă fondul formelor, ci în modul cel mai strict, doar raportul cu interesele personale…

Din păcate, ne lăsăm prea des influențați de răul de lângă noi și din noi, suntem tot mai ispitiți de acesta, devenind pe parcurs complici ai unor fa