Intervenţia lui Virgil Anastasiu m-a surprins în două feluri: primul, că vorbeşte, după zeci de ani de tăcere - el a fost vicepreşedintele BVB, ca şi Doru Nicolaescu, în primii ani ai Bursei bucureştene şi amîndoi au condus-o, după ce primul preşedinte al ei, Ion Mihailă, s-a eclipsat, din cauza scandalului Bancoop, la care era conexat; al doilea, m-a surprins pentru că sînt pe litoral şi nu dispun nici de instrumentele uzuale (baza de date, în special), nici nu pot apela la ajutorul colegilor.
Aşa că mă aflu în faţa fiarei, singur şi neînarmat, iar pe Doru îl simt că-mi dă tîrcoale, sîngeros.
Fie ce-o fi!
Cu optsprezece ani în urmă, lătram la lună, arătînd că este aberant să ai 70% din populaţia ţării în calitate de acţionari, iar tu să le închizi accesul la piaţă, nominativizînd şi dematerializînd acţiunile, în vederea tranzancţionării lor electronice (România se afla pe penultimul loc din Europa, în privinţa informatizării, mai jos era doar Albania), tranzacţionare permisă doar prin casele de brokeraj.
Era la mintea cocoşului că-i ditamai prostia - la început, existau chiar şi capitale de judeţ care să nu dispună de vreo casă de brokeraj, ce să mai discutăm de oraşele ceva mai mici?...
Iar jumătate din cei 16 milioane de acţionari se aflau în sate.
Piaţa de capital românească a început cu o idioţenie.
Cu toate astea, atît Virgil, cît şi Doru au tăcut mîlc.
Le-a convenit.
Am urlat la lună ani de zile.
Am urlat împotriva strategiei dobitoace a CNVM (şi a corupţiei sale - în colecţia ziarului BURSA se găseşte, inclusiv, articolul intitulat "CNVM trebuie să intre la puşcărie", ceea ce, ulterior, s-a şi întîmplat); împotriva monopolului asupra tranzacţiilor, acordat artificial brokerilor; împotriva agresiunii pieţei de capital asupra întreprinderilor privatizate în masă, listîndu-le forţat, pe Rasdaq - uneori
