* "Întârzierea aprobării Strategiei Naţionale de Apărare poate fi considerată un factor de vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale"
* "Corupţia din administraţia publică afectează buna funcţionare a statului român"
* "Toate controalele comisiei pentru monitorizarea activităţii SRI sunt bazate pe documente oficiale, nu pe vorbe"
Preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, domnul Georgian Pop, ne-a acordat un interviu în care a abordat o serie de subiecte importante precum relaţia cu Rusia, reformele din serviciul de informaţii dar şi factorii care destabilizează buna funcţionare a ţării noastre.
Cu această ocazie, domnul Georgian Pop ne-a prezentat o imagine a viitoarelor mize ale ţării noastre, atât în plan intern cât şi extern.
Reporter: În calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare de control a SRI, care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, cele mai relevante probleme cu care se confruntă, în prezent, serviciile de informaţii, în general, SRI, în special?
Georgian Pop: Serviciile de informaţii, la fel ca toate celelalte domenii de activitate de la noi din ţară, au fost afectate de efectele crizei economice.
Deseori, în spaţiul public este vehiculată o ipoteză conform căreia serviciile de informaţii au la dispoziţie foarte mulţi bani, lucru care este, însă, total greşit.
Singura formă de finanţare a acestei instituţii (n.r. SRI) este bugetul de stat, Serviciul Român de Informaţii neavând firme care să contribuie la sporirea veniturilor sale.
Nici salariile ofiţerilor din servicii nu sunt foarte mari, însă acest tip de activitate presupune foarte multă pasiune, aspect care nu este la fel de pregnant şi în alte tipuri de activitate.
Din acest punct de vedere, este destul de dificil pentru Serviciul Român de Informaţii, la fel ca şi pentru