Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Elevii Şcolii Vânători, iniţiaţi în tainele origami

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 5 august 2013 ·

Elevii Şcolii din Vânători s-au bucurat de o zi de neuitat, vineri, în cadrul unei activităţi extracurriculare desfăşurate în cadrul proiectului „Summer School”. Sub îndrumarea profesoarelor Alexandrina Anton, de la Grădiniţa nr.16 din Focşani, şi a Soficăi Dărmănescu, de la Grădiniţa din Vânători, elevii au luat parte la mai multe activităţi cu caracter educativ, au socializat şi s-au cunoscut mai bine.

Copiii au creat diverse lucrări prin tehnica origami. Se ştie despre această tehnică faptul că este de mare importanţă în dezvoltarea gândirii constructive a copiilor, a imaginaţiei lor creatoare, a gustului artistic. Origami activează procesul de gândire şi bineînţeles dezvoltă străduinţa, precum şi realizarea muncii minuţioase. Prin urmare, cadrele didactice şi-au propus să îi familiarizeze pe copii cu conceptele de bază geometrice, dar şi-au propus totodată şi să le dezvolte spiritul de observaţie şi să le îmbogăţească vocabularul cu termini specifici.

Cele două cadre didactice au luat parte voluntar la activitatea desfăşurată în cadrul proiectului „Summer School”, însă efortul lor a fost răsplătit de satiscaţia de a-i fi văzut pe elevi lucrând în echipă, dezvoltându-şi creativitatea şi desfăşurând o activitate plăcută. „Se ştie că educaţia extracurrriculară, realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii copiilor. Educaţia prin activităţile extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea corespondenţei optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Activitatea practică reprezintă baza formării fiecărui copil pentru muncă şi viaţă. Alături de celelalte obiecte de studiu, are un rol important în conturarea personalităţii umane. De aceea activitatea a îmbrăcat o formă artistică. Elevii au

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Modificări de ultimă oră pe pachetul de austeritate pentru care Guvernul Bolojan își asumă acum răspunderea în Parlament. Ce se întâmplă cu contribuția la sănătate pentru pensii

HotNews acum 39 minute
Guvernul a operat modificări de ultimă oră la proiectul legilor austerității, scrie economica.net. Potrivit sursei citate, subvenția pentru partidele politice se reduce cu 40%, contribuția la sănătate (CASS) pe pensiile de peste 3.000 de lei se va a

Ministrul Finanțelor, despre măsurile fiscale: „Dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă”

HotNews acum o ora
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni că adoptarea pachetului de măsuri fiscale „ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare de pe piețe”, transmite Agerpres. Declarațiile ministrului, făcute în

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 5 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

40°
lun.

22°/40°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°