Partiala despartire a conducerii PMR de Kremlin de dupa 1963 nu s-a tradus intr-o veritabila liberalizare. Institutional si psihologic, stalinismul liderilor romani era inamovibil. Sigur, s-a renuntat la corsetul realismului socialist, dar controlul de partid asupra culturii a ramas nestirbit. Istoricul Cristian Vasile a publicat, pe site-ul LaPunkt, un articol care lumineaza, in chip nuantat, un moment important din istoria a ceea ce numesc stalinismul national: raportarea instructorilor ideologici din Romania ultimului Dej la literatura occidentala. Seful Directiei Propaganda si Cultura era ultra-dogmaticul Leonte Rautu, demnitarul cu stagiu moscovit in care Dej avea deplina incredere ca va sti sa se opuna oricariei contaminari cu “decadentismul” vestic. Impreuna cu Cristian Vasile am scris cartea “Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile raului”.
Lucrau ca instructori sub indrumarea lui Rautu, intre altii, Ion Ianosi, Andrei Strihan, Alexandru Oprea, Gh. Achitei, Gh. Stroia. “Expertul” pe teme legate de romanul occidental era Ion Ianosi. Si-a scris lucrarea de doctorat, impregnata de un tezism refractar experimentelor estetice etichetate si condamnate in bloc drept “formalism”, publicata in 1963, pe tema romanului monumental in secolul XX. Proust, Kafka, Joyce, Gide, Huxley, continuau sa fie vazuti in culori sumbre.
Deschiderea spre Vest nu trebuia sa duca la slabirea vigilentei ideologice, obsesia eterna a cerberilor de la Sectie. Malraux fusese o voce influenta a antifascismului de inspiratie sovietica in anii 30, autorul “Conditiei umane” si al “Sperantei”, dar se raliase gaullismului in anii postbelici, ba chiar tinuse discursuri anticomuniste care il iritasera teribil pe Maurice Thorez. Silone facuse parte din generatia fondatorilor PC Italian, fusese prieten cu Gramsci si Togliatti, dar rupsese cu stalinismul si, lucrul poate cel mai neiertab
