Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci dosare mai vechi ale cămătarilor, scoase de la “naftalină”

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 5 august 2013 ·

Cămătarii au mai fost cercetaţi şi în alte dosare, însă au fost scoşi “basma curată” Cinci soluţii date în perioada 2009- 2013 au fost infirmate, iar cauzele au fost conexate la actualul dosar al cămătarilor u anchetatorii vorbesc de “protecţie la varf” în cazul cămătarilor care acţionau fără nicio teamă

Elemente noi aflate de anchetatori stau, cel puţin oficial, la baza infirmării unor soluţii date în cinci dosare soluţionate de procurorii vranceni în perioada 2009- 2013. Procurorul care se ocupă de cazul celor doi cămătari aflaţi în prezent în arestul IPJ Vrancea a declarat de la începutul anchetei că vor fi verificate dosare mai vechi în care Liviu Lazăr, zis Jair, şi Constantin Răduţă, zis Costel, au fost reclamaţi pentru fapte similare. Procurorul Florin Ţîrlea a precizat că există cinci astfel de cauze în care s-a dispus infirmarea soluţiilor iniţiale şi reluarea cercetărilor. “Nu există niciun fel de suspiciuni privind soluţionarea acelor dosare. Noi am dat acele soluţii, iar acum, pe baza unor elemente noi, s-a dispus infirmarea acelor dosare şi conexarea acestora la cauza deja aflată în cercetare”, a declarat prim procurorul Ion Lefter, legat de motivele pentru care aceste dosare au fost “scoase de la naftalină”. Reamintim că pe 21 iunie, în urma unei anchete dispusă de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Vrancea, Jair şi Costel au ajuns în arest după ce judecătorii Tribunalului au admis propunerea de arestare preventivă. La scurtă vreme după arestarea lor, anchetatorii au făcut publice primele informaţii, de unde rezultă că, cel puţin în cursul anului trecut, cei doi au comis în mod constant fapte de cămătărie asociate cu şantaj şi fapte de violenţă.

Dobandă de peste 200% la două luni

Asupra lui “Jair” au planat de mult acuzaţii legate de faptul că împrumuta bani cu camată. Pană la acest moment, în sarcina sa, procurori

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 58 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum o ora
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°