După ce chiar Fondul Monetar Internaţional, iniţial un adevărat prooroc al austerităţii, a îndemnat Europa să relaxeze măsurile draconice aplicate pentru a combate criza economică, datele din Spania arată că „medicamentul amar” începe să aibă efect.

În ultimii cinci ani, guvernanţii de la Madrid au aplicat măsuri disperate de austeritate, în încercarea de a redresa economia adusă în pragul colapsului de prăbuşirea pieţii imobiliare, combinată cu o criză bancară şi o rată uriaşă a şomajului. Însă criza economică s-a transformat, precum în întreaga Uniune Europeană, în una a îîncrederii, iar Madridul a fost nevoit să ia un împrumut de urgenţă în valoare de 78 de miliarde de dolari de la UE şi FMI pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

După încheiere acordului de asistenţă financiară, au urmat noi măsuri de austeritate, în timp ce sectorul imobiliar îşi continua declinul, trăgând după el domenii precum construcţiile şi serviciile. Efectul imediat a fost o adevărată explozie a raatei şomajului şi scăderea semnificativă a consumului intern.

În timp ce rata naţională a şomajului urca la 26% - a doua din lumea dezvoltată, doar Grecia stă mai prost la acest capitol -, întreaga lume se întreba cât va mai îndura poporul spaniol. Situaţia era agravată de nivelul şomajului în rândul tinerilor, dintre care aproape jumătate nu reuşeau să-şi găsească locuri de muncă.

Spania a devenit un laborator gigant pentru un experiment care nu a mai fost încercat într-o democraţie modernă, scriu jurnaliştii cotidianului american de business „The Wall Street Journal”.

Poate să funcţioneze un program de austeritate şi reforme structurale să scoată o economie din criză? Poate o ţară să redevină competitivă prin scăderea salariilor şi impulsionarea productivităţii? Pot guvernele europene să-şi asume aceste măsuri şi apoi să f