Omar Hayssam a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în dosarul de terorism, care, dacă va fi admisă, va duce la rejudecarea dosarului, acţiunea având primul termen de judecată în 24 ianuarie 2014. Contestaţia a fost depusă la 1 august. În 31 iulie, Omar Hayssam a arătat la Tribunalul Bucureşti, unde s-a judecat propunerea de arestarea preventivă a lui pentru înşelăciune şi delapidare, că solicită atât justiţiei române, cât şi autorităţilor internaţionale, să-i fie redeschise toate dosarele, pentru “aflarea tuturor adevărurilor”. “Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevărurilor (…) Să se rejudece, ca să pot aduce probe, să arăt toate adevărurile, să se ştie tot”, a declarat Hayssam, în sala de judecată. Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul “Volvo” şi fraude în cauza “Foresta Nehoiu”. Omar Hayssam a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în dosarul de terorism, care, dacă va fi admisă, va duce la rejudecarea dosarului, acţiunea având primul termen de judecată în 24 ianuarie 2014. Contestaţia a fost depusă la 1 august. În 31 iulie, Omar Hayssam a arătat la Tribunalul Bucureşti, unde s-a judecat propunerea de arestarea preventivă a lui pentru înşelăciune şi delapidare, că solicită atât justiţiei române, cât şi autorităţilor internaţionale, să-i fie redeschise toate dosarele, pentru “aflarea tuturor adevărurilor”. “Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevărurilor (…) Să se rejudece, ca să pot aduce probe, să arăt toate adevărurile, să se ştie tot”, a declarat Hayssam, în sala de judecată. Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în