Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezvăluirea ce aruncă o nouă lumină asupra atacurilor nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 5 august 2013 ·

Marea Britanie a susţinut folosirea bombelor nucleare de către Statele Unite ale Americii /SUA/ împotriva Japoniei în cel de-al doilea război mondial, cu circa o lună înainte de lansarea primei bombe asupra oraşului japonez Hiroshima, pe 6 august 1945, potrivit unor documente ale Arhivelor naţionale americane recent declasificate, informează luni agenţia japoneză de presă Kyodo.

Documentele arată implicarea Londrei, ca aliat apropiat, în decizia Washingtonului de lansare a bombelor atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki /9 august 1945/, despre care nu se ştia în mare măsură în Japonia.

Guvernul britanic şi-a exprimat oficial sprijinul pentru bombardarea nucleară a Japoniei, în cadrul unei reuniuni a Comisiei politice mixte din 4 iulie 1945 de la Washington privind dezvoltarea şi controlul energiei nucleare, referindu-se la bombele atomice Tube Alloys /T.A./, nume de cod pentru programul armei nucleare britanice din timpul celui de-al doilea război mondial.

Potrivit documentelor declasificate, mareşalul britanic Henry Wilson a declarat în cadrul reuniunii, prezidată de ministrul american de război, Henry Stimson, că guvernul britanic ''subscrie la folosirea armei T.A. împotriva Japoniei''.

''Guvernele Regatului Unit şi Statelor Unite au convent că armele T.A. ar trebui utilizate de către SUA împotriva Japoniei, acordul guvernului britanic fiind comunicat'' de către Wilson, se afirmă în documentele declasificate.

Comisia a fost înfiinţată în baza Acordului de la Quebec din august 1943 de către SUA, Marea Britanie şi Canada privind dezvoltarea coordonată armelor nucleare.

Acordul oficial al Marii Britanii privind folosirea bombelor atomice a survenit după ce preşedintele american Franklin Roosevelt şi premierul Winston Churchill au convenit, la reuniunea lor din septembrie 1944 de la

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum 52 minute
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 47 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum 59 minute
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 4 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°