Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au plecat pe trei cărări de munte

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 5 august 2013 ·

* Rezultatele unui sondaj efectuat printre câţiva cunoscuţi arată că luna august e, de fapt, adevăratul vârf de sezon, perioada cea mai îndrăgită şi mai populară de concedii. Totul e relativ şi subiectiv: în ceea ce ne priveşte, preferăm să plecăm în concediu cât mai devreme, pe la începutul lui iunie, chiar la sfârşit de mai, dacă se poate: după o iarnă grea şi o primăvară aproape inexistentă ne bucurăm parcă mai mult de primele raze de soare adevărat, care capătă un gust mai bun. Pe la sfârşit de vară deja lumea e sătulă de căldură, de năduşeală, plus că mulţi au deja bronz de tractorist, cu maieu, sau bronz de multinaţională, cu costum, şi se sfiesc să apară aşa la mare. Chiar sâmbătă dimineaţa era pe Realitatea TV titlul "Cum ne pregătim pentru plajă", din care am putut înţelege că lumea nici n-a plecat la mare, doar se pregăteşte să. Mai e o problemă cu plecatul prin staţiuni în luna august: dacă prin septembrie dă frigul şi încep ploile, bietul bronz va rămâne sub pardesiu şi se va transforma în ciuciuleţi, nevăzut de nimeni...

* Una peste alta, după cum spuneam, e august şi e vârf de sezon. Cei mai avuţi se îndreaptă spre staţiunile noastre de fiţe (în special, spre Mamaia lui Mazăre), unde cocalareala e în toi. Cei mai săraci îşi fac concediile în străinătate. Câţiva au pornit, deja, pe cărări umbroase de munte, spre cabane, spre poieniţele cu aer curat şi tare, de la miile de mici şi fleici pe grătar. Mulţi au ales să pornească pe alte cărări (pe trei cărări, mai exact), fiind şi acum un bun sezon pentru festivaluri cu tematică bericească. Fiecare destinaţie de vacanţă are specificul său, are un aer al său, o anumită veselie a sa. La munte, de exemplu, nu foşnesc valurile, ci cetina brazilor, nu cârâie pescăruşii, ci vulturii, nu se mănâncă peşte, ci fructe de pădure, proaspăt cumpărate de cabanier de la supermarket (dacă nu vă pricepeţi, nu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 37 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei / Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspec

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 12 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 3 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°