Comisia pentru Egalitate şi Drepturile Omului (EHRC) din Marea Britanie va investiga dacă raziile efectuate recent de Poliţie în vederea depistării imigranţilor ilegali au caracter discriminatoriu. Mai multe personalităţi publice au atacat aceste măsuri ca având o tentă rasistă, dat fiind că erau ţintite cu precădere persoane non-albe.
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
EHRC, care este echivalentul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din România, va chestiona Ministerul de Interne şi va examina puterile invocate de acesta şi justificarea lor.
Joia trecută, la mai multe stații de cale ferată din Londra și în alte orașe din Anglia și Țara Galilor au fost arestate 160 de persoane suspectate a fi imigranți ilegali, precum și angajatori bănuiţi că au folosit imigranți ilegali ca mână de lucru.
Ministrul adjunct de Interne, Mark Harper, responsabil cu imigrația, a negat că Poliția ia ca țintă non-europeni și a precizat că arestările sunt bazate pe informații prealabile, nu pe profilare rasială.
Potrivit ministerului de Interne, în ultimii cinci ani au fost desfășurate 228 de razii de acest fel, iar anul trecut au fost arestate circa nouă mii de persoane suspectate de încălcarea regimului imigrației.
Aceasta nu este însă singura chestiune pentru care ministerul de Interne a fost luat la întrebări. EHRC a criticat și folosirea la Londra de panouri publicitare mobile, pe care scrie: "Ilegal în Regatul Unit? Plecați acasă sau riscați să fiți arestat!".
Pe lângă acestea, două organizații de caritate care au ca scop combaterea violenței împotriva femeilor de culoare au acuzat Poliția că le-a cerut unor femei care au reclamat acte de violență conjugală să-și dezvăluie statutul de imigrație.
Partidul Laburist din Opoziție a cerut o investigație oficială asupra unor asemenea practici de control al imigrați