La 35 de ani, Daniel Pancu este veteranul Rapidului, căpitanul şi sufletul lui. Atacantul care a bifat 8 sezoane în tricoul alb-vişiniu nu este surprins de hotărârea privind retrogradarea giuleştenilor şi crede că echipa se poate descurca în eşalonul secund cu lotul actual. Libertatea: Crezi că se va sfârşi curând haosul în care este Rapid?
Daniel Pancu: Tot ce ştiu este că mi s-a luat o piatră de pe inimă, am simţit o uşurare. Trebuia de la început să stăm în liga a doua şi la revedere. Şi noii patroni, când au ajuns la conducere, tot aşa ştiau, că sunt în divizia secundă. De ce zici că este mai bine să fi jucat în Liga a II-a?
Eu privesc lucrurile ca un ultras. Şi când jucam în străinătate şi veneam să văd partidele Rapidului stăteam sus, la tribuna a doua, nu la oficială. Ştiu cum gândesc oamenii! Toţi spuneau: “Mai bine în Liga a II-a, rămânem cu onoarea nepătată, putem să-i privim pe ceilalţi suporteri în ochi.” Chiar începuse lumea, am auzit eu la Vaslui, să ne facă hoţi şi în toate felurile că am rămas în Liga I. Se spune că nu veţi putea juca nici măcar în eşalonul secund.
Cum să nu fim primiţi în eşalonul secund? Este o glumă proastă! Şi dacă am fi vrut să ne înscriem, tot nu puteam, pentru că noi, până acum câteva zile, evoluam în prima divizie. Cum e atmosfera în lot? Crezi că vor pleca mulţi jucători?
Toţi fotbaliştii care au venit aici îşi doresc să evolueze pentru noi chiar şi în Liga a II-a. Nu au venit pentru Liga I, ci pentru Rapid. Rămânem şi luptăm! Oricum, decisivă va fi ziua de 13 septembrie, când am putea afla că Rapid se desfiinţează. Eu numai la acea dată mă tot gândesc, sper ca totul să se rezolve până atunci. Sandu şi Dragomir «se spală pe mâini»
Şefii fotbalului românesc au sărit ca arşi după ce TAS a decis să trimită Rapidul în Liga a II-a şi să fie înscrisă în loc Concordia Chiajna. Bossul LPF, Dumitru Dragomir, a