Un număr de 80 de jandarmi şi poliţişti au participat, sâmbătă şi duminică, la acţiunea care a vizat destructrarea grupării conduse de fostul deputat Gabriel Bivolaru, fiind descoperite mai multe instalaţii artizanale montate pe conducte ale Conpet şi autotrenuri încărcate cu ţiţei sustras.
Într-un comunicat transmis luni, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa spun că în urma unor descinderi făcute la Năvodari au fost depistate şase persoane şi trei autotrenuri, dintre care unul era încărcat cu 27 de tone de ţiţei, iar în urma acţiunii două persoane au fost duse pentru audieri la sediul Parchetului Tribunalului Constanţa.
De asemenea, într-o zonă aflată între DN 22C şi localitatea Nisipari a fost depistată o instalaţie artizanală prin care era sustras combustibil, iar în apropiere de localitatea Cumpăna, în zona Autostrăzii A4, în urma decopertării conductelor de transport produse petroliere au fost descoperite alte două instalaţii, acestea fiind racordate la conducta Conpet. Ambele instalaţii intrau într-o conductă de azbociment cu diametrul de 120 de centimetri. În zona respectivă nu s-au înregistrat pierderi de ţiţei şi nu a fost poluat solul.
Totodată, în urma descinderilor făcute în alte zone din Constanţa au mai fost ridicate şase autovehicule, între care o autoutilitară care avea montate nouă rezervoare a câte o tonă şi un autoturism Renault Espace, care avea un rezervor de o tonă.
Jandarmii mai spun că pe timpul acţiunii au fost luate şi măsuri de blocare a unor posibile trasee de retragere a unor autovehicule în care s-ar fi putut afla persoane suspectare de furturi de combustibil din judeţul Constanţa. Astfel, s-a încercat blocarea în trafic, în municipiul Constanţa, a unui autoturism BMW suspect, însă şoferul nu a oprit, moment în care jandarmii au executat somaţia legală. Şoferul nu s-a suspus, a demar